FÂNTÂNA / THE FOUNTAIN BY MARCEL DUCHAMP

RO:

Marcel Duchamp este considerat unul dintre cei mai influenti artiști ai secolului XX și e unul dintre puținii artiști care nu pot fi categorisiți într-un stil sau o mișcare artistică. Chiar dacă de majoritate e considerat a fi un Dadaist, deoarece perioada dadaista este climaxul carierei sale artistice, poate fi de asemnea considerat cubist, futurist, expresionist sau abstacționist. A părăsit Parisul în timpul Primuli Război Mondial, mergând în New York, unde deja era faimos pentru lucrarea Nud coborând scara nr. 2, una dintre lucrările cubiste ale sale. Dar în 1917, în New York, a instalat și a expus lucrarea care avea să îi idea titlul de părinte al instalației contemporane și care îi exprimă principalele preocupări în artă: Fântâna.

            Fântâna e un pisoar, semnat cu pseudonimul R Mutt 1917. E un obiect readymade, o procedură care e asociată cu grupul dadaiștilor și cu stilul lor de a crea artă, acesta fiind motivul pentru care Duchamp a fost considerat un Dadaist. Dar această „artă” a șocat pe toată lumea! De ce? E un pisoar! Nu e artă! Cel puțin aceasta a fost reacția publicului, chiar și fotograful care a fost plătit să fotografieze fiecare obiect artistic din expoziție a avut o reticență față de această lucrare. Totuși a făcut senzație, și nu doar în New York, făcând lumea să vorbească despre ea. Este aceasta artă? Ce însemnătate are? Care e povestea din spatele ei? Acesta a fost exact scopul pe care Duchamp l-a vizat de la bun început: să facă lumea să vorbească despre lucrarea sa (acesta era noul mod de a face o lucrare de artă populară, iar faima artistului creștea o dată cu faima operei sale). Iar faptul că nici măcar în ziua de azi nu a fost explicat ce anume înseamnă R Mutt, face lucrare și mai intrigantă. Cea mai populară speculație despre însemnătatea inscripției constă în ipoteza conform căreia aceasta este creată din combinarea cuvântului moi (eu în franceză) și toi (tu în franceză) în oglindă. Dar în ceea ce-l privește pe R … acesta rămâne un mister.

            Acest obiect artistic nu este pentru acei oameni care nu sunt familiarizați cu domeniul artelor și al științelor. Pentru toate obiectele readymade pe care Duchamp le-a creat e nevoie de o cantitate considerabilă de informații, din diferite domenii, ca matematică, optică, fizică și evident, arte. Iar acest lucru nu se observă la prima vedere, iar informația nu e livrată imediat. De aceea Duchamp a scris niște „explicații” pentru o parte din lucrările sale, ca cea pe care a scris-o pentru Marea Sticlă (The Large Glass). Dar nu și pentru Fântână.

            Uitându-te la Fântână e evident că pisoarul a fost rotit, deoarece modul în care a fost expus nu e cel funcțional al obiectului. Sunt de fapt două rotații ale obiectului pe aceeași axă. Iar acest concept, al rotației și al mișcării, este similar cu cel cubist și cu cel futurist. Duchamp a pictat mișcarea (concept futurist) într-o manieră cubistă, ca în Bărbat în tren și Nud coborând scara. Cubiștii au vrut să reprezinte un concept care a apărut prima dată în matematică: a patra dimensiune. Această a patra dimensiune este considertă a fi timpul: în primul rând ai nevoie de timp (pentru a te mișca în spațiu) pentru a vedea toate fațetele unui obiect, iar în al doilea rând obiectul are nevoie de timp (pentru a se mișca în spațiu) pentru ca noi să fim capabili să îi percepem toate laturile. De aceea în lucrările cubiste poți vedea simultan mai multe unghiuri ale aceluiași obiect. De asemenea, acest concept este similar cu Sticla lui Klein. Dacă te gândești la funcționalitatea pisoarului, acesta nu mai poate fi folosit. Dacă acest obiect, în poziția lui actuală, ar fi folosit ca un pisoar oarecare, lichidul ar urge afară. Dacă, ipotetic, ar fi conectat la o țeavă, efectul creat ar fi similar cu acela pe care-l are Sticla lui Klein: s-ar scurge în el însuși.  Iar pentru această lucrare Duchamp de fapt aplică unul dintre conceptele care l-a obsedat de-a lungul vieții.

            Dar după părerea mea, această lucrare vorbește despre ceva mai mult de-atât. Duchamp e considerat o persoana androgină, el susținând că o femeie de de fapt un bărbat pe dos. Iar acest aspect al personalității sale se regăsește și în această operă. A desenat-o pe soția celui mai bun prieten al său (Francis Picabia) în haine bărbătești. I-a pus Mona Lisei mustață (gest pe care alții l-au interpretat a fi o aluzie la homosexualitatea lui Leonardo da Vinci). A avut un alter ego numit Rrose Selavy, un personaj feminin creat de el și de prietenul lui fotograf, Man Ray, pentru amuzamentul personal. Iar pentru Fântână nu e vorba doar de combinarea lui moi (Duchamp, ca bărbat) și toi (jumătatea lui: el considera că un om e întregit în momentul în care o femeie și un bărbat devin unul), e și o referință la ceea ce susținea el. Dacă o femeie e un bărbat pe dos, atunci înseamnă că un bărbat e o femeie pe dos. Pisoarul, care în societate e considerat un simbol al masculinității, pus pe un piedestal (pe care stau prințesele, deoarece regii stau pe tron) întors și rotit, este acum exact opusul a ceea ce a fost odată. Nu mai e de niciun folos pentru un bărbat.

            Iar probabil una dintre cele mai mari realizări ale sale, în domeniul artelor, este felul în care își declara lucrările artă. În zilele de astăzi pare normal ca artiștii să își declare lucrările obiecte de artă, sau finisate sau oricum ar vrea ei, dar acest aspect îl datorăm dadaiștilor și lui Duchamp. Ei au luat un obiect uzual, normal, neartistic și l-au transformat în artă prin faptul că l-au numit artă. Acesta a fost ultimul pas făcut pentru atingerea autonomiei artei, ultimul pas al independenței artistice.

            În concluzie, aș vrea să menționez că în ciuda faptului că mulți s-au întrebat de ce Fântâna e un obiect artistic, Duchamp a realizat o operă de artă. Prin aplicarea acestor concepte complexe lucării și pentru că a făcut lumea să vorbească mai mult ca de obicei despre o operă de artă, Duchamp și-a demonstrat inteligența și valorile artistice. Și a rămas în istorie.

P.S: Lucrarea originală a dispărut. Ceea ce vedem astăzi în muzee sunt doar copii și replici ale lucrării.  

EN:

Marcel Duchamp is considered one of the most influential artists from 20^th century and one of the few artists that cannot be categorized in a style or in a movement. Even though he`s considered by many to be a Dadaist, because the Dadaist period of his work is the climax of his artistic career, he also can be as well a cubist, a futurist, a surrealist or an abstractionist. He left Paris during World War I, going to New York, where he already was a famous artist because of Nude descending stairs no. 2, one of his cubist works. But in 1917, in New York, he installed and exhibited the work that will make him the father of the contemporary installantions and the work that shows his main concerns about art: The Fountain.

            The Fountain is an urinal, signed with the pseudonym R Mutt 1917. It is a readymade object, a procedure that is associated with the Dada group and their way of making art, this being the reason why Duchamp is considered a Dadaist. But this “art” shocked everyone! Why? It is an urinal! It is not art! At least this was the public reaction, and even the photographer that was paid to take photos of all the products of the exhibition had his reticence when it came to take a photo of this work. This particular work was all over the newspapers, and not just in New York, and people talk about it. Is it art? What does it mean? What is the purpose behind it? This was exactly what Duchamp wanted from the beginning: making people talk about it (this was the new way of making an art product to be popular, and therefore the artist will be popular because of the work`s popularity). And the fact that not even today is explained what R Mutt really means, adds even more intrigue to this particular object. One of the most famous speculations of the R Mutt meaning is the combination of the word moi (I in French) and toi (you in French) in the mirror, but about the R… that is still a mystery.

            But this specific art object is not for the public that is not familiar with arts and science. For all the readymade objects that Duchamp created is needed a big amount of information, from different fields, like mathematics, optic, physics and arts. And that is not obvious at a first glance and the references are not delivered immediatly. That is why Duchamp wrote some “explanations” for a part of his works, like he did for The Large Glass. But not for this one.

            Looking at this Fountain it is obvious that the urinal is rotated, because the way it is shown is not the way that it is functioning. But there are two rotations on the same axis of the object. And this kind of concept, of rotation and movement, is similar with the cubist and the futurist one. Duchamp painted the movement (of the futurist) in a cubist way, like in The sad Men in the train or in Nude descending stairs. The cubist wanted to show a concept that first appeared in mathematics: the fourth dimension. This fourth dimension is considered to be the time: in one case you need time (to move in space) to see all the faces of an object, and in second case the object need time to move in space for us being able to perceive all of its faces. That is why in the cubist works the objects are shown from all over. On the other hand, this is similar to the Klein`s bottle concept. If you think about the object`s functionality, the urinal is not working anymore. If the object, in this position, will be used like an urinal, the liquids will drop out. If, hypothetically, it will be connected to a pipe, it will have exactly the same effect like Klein`s bottle: it will drain in itself. And for this specific work, Duchamp is just applying a concept that somehow obsessed him all this years.

            But in my opinion, this work shows something more than that. Duchamp is considered an androgynous person, and he personally said that a woman is a man upside down. And this is reflected in a lot of his works. How? He drew his best friend`s (Francis Picabia) wife in man`s clothes. He put a mustache on Mona Lisa (a gesture that others considered to be a suggestion of da Vinci`s homosexuality). He had an alter ego named Rrose Selavy, a feminine character created by him and his photograph friend, Man Ray, just for their amusement. And for The Fountain is not just the combination of moi (Duchamp, as a man) and toi (his other half: he considered that a human is fulfilled from the combination of a man and a woman), it is a reference to what he said. If a woman is a man upside down, it means that a man can be a woman upside down. The urinal, which in society is a symbol for masculinity, put on a pedestal (where usually stays a princess, because men who rule stay on thrones), upside down and rotated is now the exact opposite of what it originally was. It has no use for a man anymore.

           And probably one of the major achievements of him, in the art field, was the way he stated his works as art. Nowadays seems normal for artists to declare their works art, or finish or whatever they want, but it is just because of Duchamp and Dadaists statements. They made an usual, normal, not artistic object a piece of art by declaring it art. This was the ultimate autonomy of arts, the last step of art independence.

            In the conclusion, I will like to point out that even a lot of people may have wondered why The Fountain is a piece of art, Duchamp actually made a piece of art. By adding this complicated concepts to it and by making people think more than usual in front of a piece of art, he demonstrated his intelligence and his artistic value. And he made history.

P.S: The original work vanished. What we see in museums are all copies and replicas. 


ARTICOL SCRIS DE / ARTICLE WRITTEN BY ALEXANDRA - GEANINA BURTIUC