NISTOR COITA - RETROSPECTIVĂ

Nistor Coita - Autoportret

Data: 8 Noiembrie – 3 Decembrie 2017Locația: Muzeul de Artă Cluj-Napoca
Curator:Ruxandra Demetrescu
Coordonator MNAC: Mălina Ionescu

 

Nistor Coita a fost un grafician care s-a născut în 1943 la Oravița (Caraș-Severin) și care a decedat în anul 2013. Și-a terminat studiile în grafică la Institutul de Arte Plastice „Ion Andreescu” din Cluj Napoca, astăzi cunoscut sub denumirea de Universitatea de Artă și Design Cluj-Napoca (UAD), ca mai apoi să își creeze o carieră de profesor și de artist în București. Expoziția care a fost creată în numele său se intitulează RETROSPECTIVĂ. Aceasta  a fost pentru prima dată expusă în cadrul MNAC (Muzeul Național de Artă Contemporană – București), curatoriată de Ruxandra Demetrescu. Acum expoziția se află la Muzeul de Artă din Cluj-Napoca, fiind adaptată, evident, spațiului expozițional de care dispune muzeul. Vernisajul a avut loc în data de 8 Noiembrie 2017 la ora 18:00, discursul din cadrul vernisajului fiind susținut de Ruxandra Demetrescu, invitatul special al serii fiind soția artistului defunct.

Titlul expoziției, RETROSPECTIVĂ, cum a subliniat și Ruxandra Demetrescu în discursul ei, a fost dat pentru a arăta demersul creativ al artistului, cuprinzând lucrările de diplomă (de atestat) ale artistului (trei ilustrații ale poeziei Trântorul scrisă e Emil Bota), dar și ultimele sale lucrări datate în 2011. „Originea latină a cuvântului retrospectivă reunește doi termeni importanți: retro care înseamnă înapoi și spectro sau spectrum care înseamnă a privi, a contempla, cuvânt din care derivă termenii de spectacol și spectator.” – explicase Ruxandra Demetrescu în discursul său, explicând conceptul care a stat la baza conceperii acestei expoziții. Ceea ce mai menționase dânsa, aspect pe care l-am găsit fascinant în ceea ce privește expoziția, a fost că expoziția a fost creată astfel încât să poată fi parcursă într-un demers cronologic atât ascendent, cât și descendent. Cu alte cuvinte, din oricare punct ai pleca pentru a explora lucrările, parcursul va avea sens, ba chiar mai mult, va conduce la aceleași concluzii referitoare la demersul creativ al artistului: a fost obsedat de la bun început de anumite idei, pe care astăzi le putem organiza sub forma unor serii de lucrări; pasiunea pentru poezie și pentru scriere în general, se regăsește în lucrările sale; a trăit o viață „dublă” și a explorat tehnici de lucru nespecifice pentru gravură/grafică.

 Ruxandra Demetrescu prezentând expoziția în cadrul MNAC

Totuși, în ciuda faptului că a abordat culoarea și a lucrat pe pânză de dimensiuni mari, asemeni unui pictor, Nistor Coita s-a intitulat întreaga lui viața ca grafician. Iar această natură dublă a sa și al demersului său creativ se regăsesc în creația lui sub forma abordării dipticului (lucrare extinsă pe două suporturi separate, „gemene”, care au sens și dacă sunt expuse separat). Acest aspect se mai poate remarca și în lucrările în care desenează cu culoare ca în cazul lucrărilor Anotimp din 1977 sau Câmp verde din 1978. Și totuși a putut trece de la un domeniu artistic la altul cu o ușurință fenomenală, iar motiv pentru care a putut face asta, cred eu, a fost faptul că atât grafica, cât și pictura, au la bază desenul. Explorând desenul, Nistor a ajuns să lucreze cu diferite medii și tehnici (acrilic, tuș, guașe, ac rece, litografie, serigrafie, etc), ceea ce a rezultat într-o operă artistică amplă, variată, complexă.

Nistor Coita - La apus este iarnă, diptic, 172 x 138 cm 2009

 Dar probabil că motivul pentru care a fost atras de culoare și de forța ei expresivă a fost lirismul care zăcea în el și pasiunea evidentă pentru poezie. Unul dintre exemple cele mai interesante este lucrarea intitulată Rivalul căzut din 2007, lucrarea care mi-a stârnit cel mai mult interesul din cadrul expoziției. În această lucrare sunt reprezentate mai multe personaje, dispuse sub forma unei spirale, create din vopsea albă, pe un fundal negru. Dispunerea lor spațială amintește de un delir în neant, poate chiar de adâncimea și întunecimea spațiului extra-terestru în care cu toții delirăm, mai mult sau mai puțin. Dar titlul sugerează că aceste personaje, intitulate ca fiind unul – rivalul -, cad. Unde? Ei bine, într-un vârtej vibrant de  culoare și lumină. Da! Lucrarea e paradoxală și vorbește despre imposibil și despre incomprehensibil, dar aceasta este frumusețea ei. Și cum spuneam anterior, demonstrează lirismul lucrărilor lui Nistor și profunzimea subiectului lor, atâta timp cât ești dispus să treci peste aspectul ludico-jucăuș al personajelor sale. Un alt exemplu care arată preocuparea și pasiunea pentru scriere a artistului este lucrarea sa de atestat menționată anterior: ilustrații ale unui poem. Nistor are de asemenea o serie de lucrări intitulată Omagiul lui Rimbaud, Arthur Rimbaud fiind un poet francez. Dar în ciuda trimiterilor acestea directe la sursa lui de inspirație, are și lucrări care transmit același mesaj, dar într-un mod mai subtil. Iar acestea sunt lucrările din seria intitulată Manuscris. Ceea ce Nistor face aici este să „scrie” cu desene care au o origine antropomorfă, dar care au fost extrem de abstractizate în formă, creându-și un cod, un limbaj al lui ... ceea ce e de fapt exact demersul prin care s-a format scrisul (s-a pornit de un simbol recognoscibil din natură, care treptat a fost abstractivat, creându-se într-un final un alfabet). De remarcat este că încă de la începutul seriei în anul 1996, avea tendința vizibilă de a-și structura compoziția în chenare rectangulare, care par a avea atât straturi orizontale, cât și verticale. Felul în care sunt dispuse permit citirea lor atât pe verticală, amintind foarte mult de scrierea cu simboluri chineze sau japoneze, dar și pe orizontală, părând a fi încadrate în registre care amintesc de liniile unui caiet dictanto.

Nistor Coita - Rivalul Căzut 162 x 131 cm 2007

Nistor Coita - Mesageri I 162 x 131 cm 2007

Iar acest tip de încadrare pe registre se repetă în foarte multe alte lucrări ale sale. În fond ceea ce Nistor încearcă să facă este să spună o poveste prin intermediul unei imagini. Iar cum au realizat și alții înainte lui (vezi Columna lui Traian, basoreliefurile medievale și picturile egiptene), cel mai bun mod de a o face este prin structurarea ei pe registre care au directă corelație cu limba vorbita de artist (de felul în care scrie și în care citește, explicând de ce registrele sale sunt pe orizontală și se citesc de la stânga la dreapta). Evenimentului de o importanță crucială în cadrul poveștii i se acordă un spațiu mai larg pentru a-i evidenția importanța. Numărul de registre folosite a variat în decursul anilor, părând a stagna în jurul numărului 5, dar a crescut până la 12 în lucrările intitulate Dictoando  din 2009, și au coborât la 2 în lucrări ca Rivalul Căzut (menționat anterior). Iar unele lucrări care nu au registre clar definite pentru a structura compoziția par a fi ele însele un întreg „registru” – cel al evenimentului principal (Mulțime de observatori și visători din 2009). Motivul pentru care, în opinia mea, artistul a simțit nevoia de a structura pe registre compoziția din lucrările sale este de fapt felul în care personajele sale ocupa spațiul. Personajele acestea, mult abstractizate, sunt reprezentate întotdeauna în mulțime în lucrările sale (singurele lucrări în care apare un personaj sunt autoportretele lui), în grupuri, în adunări. Evident că acest aspect poate fi interpretat ca o critică la adresa societății, dar sunt de fapt motivul pentru care lucrările lui Nistor arată astfel. Personajele acestea au nevoie de un spațiu în care să se exprime, un spațiu la care să se limiteze, un spațiu în care să coexiste. De aceea el crează spații pentru personajele sale, încadrându-le sau dându-le libertatea de a se extinde dincolo de limitele ramei tabloului (exemplul dipticului) și structurându-le în așa fel încât lucrarea să aibă sens, în ciuda aglomerării.

Nistor Coita - Sauroctonii 99 x 115 cm 2011

Nistor Coita - Sauroctonii 155 x 99 cm 2011

Un alt aspect pe care l-am observat în lucrările lui Nistor Coita a fost apariția frecventă a albastrului. Niciodată nu e același și niciodată nu e singur, dar cu siguranță apare aproape de fiecare dată, chiar dacă doar sub forma unor pete sau a unor linii. Bineînțeles că fecventa utilizare a acestei culori ține și de o anumită preferință personală, dar reflectă în același timp și aspirațiile artistului. Albastru. Cer. Celest. Sus. Înălțare. Spiritual. Extra-terestru. Spațiu. Sună cunoscut? Ei bine, pentru că este exact ceea ce exprimă Nistor Coita prin lucrările sale, mai mult sau mai puțin conștient, intenționat. În seria de lucrări Pasărea lui Procust din 2006, personajul, un hibrid între antropomorf și zoomorf (care amintesc de Exercițiile de coabitare între om și animal), este reprezentat pe un fundal albastru. Ceea ce amintește de cer, din simplu motiv că hibridul are aripi, iar păsările sunt cele care străbat văzduhul. Dar aici, în ciuda prezenței aripilor, personajul cade. Lucrare poate fi interpretată ca o străduință a omului de a se ridica, de a se înălța, în ciuda „prăbușirilor” pe care le suferă. Dar e absolut fascinant cu o singură culoare, ca albastrul acesta, în fundalul unei lucrări îi poate schimba întreg sensul. Albastrul apare și în lucrări ca Între somn și veghe din 2010, Un fals ideal din 2010, Totul e în ordine din 2011, Sentiment confuz din 2011, Călătoriile Zenobiei din 1992, și multe altele. Dar albastrul apare și în lucrări care au un iz religios. Aici nu mă refer la cele care clar amintesc de un subiect de origine religioasă cum e seria lucrărilor Sf. Gheorghe și balaurul sau cea a Exercițiilor de Coabitare, ci la cele care transpun religiozitatea, mai bine spus spiritualitatea, într-un mod mult mai subtil, mai poetic. Cum e cazul în lucrările Dincolo din 2004, Frecventând albastrul din 2007, Mesagerii din 2007, Peisaj din 2007, Ad infinitum din 2011, Înger refuzat din 2011, Spiritul serii din 2011 etc. Lucrările menționate nu doar că conțin albastru, dar conțin personaje care au aripi, sau aureole, care poartă robe și care par a zbura în spațiu... și timp. Și demonstrează că până și astăzi încă există oameni care aspiră la spiritualitate și la înțelegerea, descoperirea acestei entități care se află dincolo de puterile noastre de înțelegere și pe care o numim Dumnezeu.

Nistor Coita - Totul e în ordine 197 x 266 cm 2011

Nistor Coita - Exerciții de Coabitare 55 x 47 cm 2001

 De asemenea, țin să menționez că toate aceste lucrări sunt picturi. Unele dintre ele de foarte mari dimensiuni. Ceea ce îi demonstrează calitățile de pictor. Dar să nu uităm că a fost și a vrut sa fie văzut ca grafician.

Dar până și în gravură a lucrat pe diferite dimensiuni și în diferite tehnici. Marele peisaj din 1978 este o lucrare de mari dimensiuni (98 x 59 cm) care a fost realizată în tehnica point seche (dry point). Aici se pot vedea toate aspectele care mai târziu vor fi reluate în creația sa: preferința pentru antropomorf, abstractizarea mișcării corpului uman, repetiția, încadrarea în registre. Lucrările Microcosmos, Structura, Câmp verde, Multitudine, Picnic sunt toate variante ale lucrării mai sus menționate, create prin aceeași tehnică grafică, pe diferite tipuri de hârtie. A avut și o serie de Litografii în trei culori în 1981, unde se simte din nou acea persistență paradoxală a culorii în grafică. 

Ceea ce mai doresc să menționez înainte de încheiere este relația dintre titlul unei lucrări și conținutul acesteia. Iar aici lucrurile se împart din nou în două categorii: titlul e în corelație directă cu ceea ce vedem cum se întâmplă în lucrări ca Exerciții de coabitare sau Pasărea lui Procust (unde e clar că omul încearcă să coexiste cu un animal), și există lucrări în care titlul pare a nu exprima nimic din ceea ce vedem. Iar aici lucrurile devin interesante, intrigante. În momentul în care pe un fundal deschis sunt desenate în diferite culori personaje care relaționează între ele datorită dinamicii și activității lor, dar titlul îți spune La apus este iarnă, stai să te gândești unde e iarna în imagine. În fundalul deschis la culoare? Și unde e apusul? În ce direcție ar trebuie să te uiți? Cu alte cuvinte, se crează confuzie datorită unei aparente discrepanțe între titlu și imagine. Dar de fapt asta își dorea Nistor să creeze. Confuzie. Să te pună pe gânduri. Să îi înțelegi lucrările și profunzimea pe care acestea o au. Probabil din acest motiv a ajuns ca în ultimele sale lucrări să adauge scris (cum de altfel și cea menționată mai sus are): a fost ultimul său strigăt tăcut, ultima exteriorizare a frustrărilor de a nu fi înțeles ca și artist.

Ca încheiere, doresc să vă invit la Muzeul de Artă din Cluj-Napoca pentru a vedea expoziția. Și pentru a vă forma o opinie personală în ceea ce privește opera lui Nistor Coita. Până la urmă aceasta este frumusețea artei contemporane: libertatea de a recurge la subiectivitate în analiza și aprecierea artei.

Accesați, pentru mai multe informații, site-ul MNAC: 

http://www.mnac.ro/archives/6261

sau site-ul MA din Cluj-Napoca :

 https://www.macluj.ro/nistor-coita-retrospectiva.html

Coperta albumului expoziției

Articol scris de ALEXANDRA GEANINA BURTIUC.

FROM TATTOO TO FASHION (PART 1/3)

 Step 1: sources of inspiration

The big variety of tattoos from today is overwhelming, but it can be considered a source of inspiration for other art domains. And this time tattoos of lotus flower were my source of inspiration. In this article I will show the steps for creating my works and the techniques that I used. The first step in any artistic process is the documentation of the chosen subject and collecting a visual material as sources/references. This way:

Tattoos of lotus flower are some of the most widespread tattoos. The meanings of this kind of tattoo differs form the color it has to the culture that it is taken/refering to. Generally speaking, the lotus flower means purity and interior peace (of the soul and spiritualy too), this being my main reason for choosing this type of tattoo.

From a cultural-religious point of view:

In Hinduism the lotus flower – especially the sacred one (pink and tall) – is called Padma. It is associated with many zeities such as Vishnu and Bradhma, representing purity and divine beauty. A blooming lotus represents spiritual awakening and a lotus already bloomed represents spiritual fulfilment.

In Buddhism lotus flower represents piety and purity of the soul, mind and body, being made the analogy with the muddy place in which lotus actually blooms. In Buddhist mithology is considered that Buddha was born from a lotus  flower, this being the reson why his figure is incorporated in some tattoos.

In the Antic Egiptian culture lotus flower was a symbol of the beginning of life, showing that a man is born in this world as a lotus in a swamp.

In the Occidental culture this flower symbolize the seeking of the true meaning of life. But it can mean new beginings and (re)born too.

From a chromatical point of view:

White Lotus: symbolizes spiritual and intellectual  enlightenment. It also symbolizes purity, perfection and interior peace. In Buddhism it represents the suprem goal that a (wo)man should reach.

Red Lotus : it reminds of heart, so it symbolize passion, love, compassion. This type of lotus is usually represented open/bloomed to show that the heart should always be open.

Blue Lotus: symbolizes the contol of the mind over the body (it shows that a strong mind is never tempted to be a pray of flesh pleasures). It can also mean intelligence, knowledge and wisdom. Usually is represented partially open meaning that the domination of mind over the body, and its desires, is never complete and between them will always be a fight.

Violet Lotus: means a mystical and spiritual vision of life. This type of lotus is in many ocassions shown on a plate or in a cup.

Pink Lotus: is considered Buddha`s lotus, representing his stories, knowledge and examples.

From a formal point pf view: in representations, the level of blooming that the flower has can show how open the heart or/and the mind of the bearer is. A lotus shown in water means a higher level of purity and the religious significations can be added too. A lotus created from geometrical structures or tribal elements (lines, dots) are usually monochrome (black) and the cover arms – the place they appear most. A lotus that is created in an abstract style represents an abstract thought process and vision of life. The one created in a expressionist manner represents a thought process based on emotions, and the one created in a realistic manner shows the dominance of logic and rationality in the thought process of the bearer.

In Japan the meaning of lotus is associated with mystical creatures as dragons (the meaning of both symbols are completed each other) or with fish (koi). In China this flower is also considered a symbol of happiness in a couple, that`s why is common for partners to have identical lotus flower as tattoos. 

There is a part 2/3: 
http://allkindsofreality.blogspot.ro/2017/10/from-tattoo-to-fashion-part-23.html
and 3/3 :
http://allkindsofreality.blogspot.ro/2017/10/from-tattoo-to-fashion-part-33.html

ARTICLE WRITTEN BY BURTIUC ALEXANDRA GEANINA

FROM TATTOO TO FASHION (PART 2/3)

PIPE USED IN BATIK TECHNIQUE

Step 2: Working Technique

And based on this information I developed a series of works. I started to transfer a specific tattoo model on a textile material. The working technique I used is called batik. Is a technique that came from Indonesia, which was taken by other Asian countries as well, today being known in the whole world. This is a traditional technique for printing textiles with the help of wax. The wax, because of its chemical composition, after it is fixed in the textile makes that portion to  become waterproof. For wax application – preferably white or some pale shades of colors – is used a (smoking) pipe. There the wax is put to melt over a flame (usually it is used a candle). With this pipe`s help is drawn the model on the surfaces that will have the color of the textile. What is left uncovered will be painted. The material can be drowned in a color bath or manually painted, but it is important that the pigment used to be for textile materials. After that, the wax will be removed. It can be removed by putting the material in boiled water, if the texture allows it. Or it can be removed by putting another textile material on top of it and iron the surface, with a temperature as high as possible. The wax will melt and it will leave grassy sport on the material that was on top.

This technique can be repeated more than one time on the same surface without living unwanted traces. And the textile material painted can be embroidered after, or manipulated through other processes, if wanted.

Step 3: Completing with manually embroidery

The next step is to finish the works by adding embroidery on top of paint. The embroidery was manually made by adding beads of different sizes and forms.  

BLUE LOTUS TEXTURE - Alexandra Geanina Burtiuc

EMBROIDERY DETAIL - Alexandra Geanina Burtiuc

EMBROIDERY DETAIL - Alexandra Geanina Burtiuc

PINK LOTUS TEXTURE - Alexandra Geanina Burtiuc

STILL WORKING - Alexandra Geanina Burtiuc

VIOLET LOTUS TEXTURE - Alexandra Geanina Burtiuc

PEARLS ADDED - Alexandra Geanina Burtiuc

Here is the next part (3/3):
 http://allkindsofreality.blogspot.ro/2017/10/from-tattoo-to-fashion-part-33.html

        ARTICLE WRITTEN BY BURTIUC ALEXANDRA GEANINA

FROM TATTOO TO FASHION (PART 3/3)

Step 4: Digitalization

Because we live in an era of digital, I worked digitally as well. I used a multiplication technique for creating a series of prints.

GEOMETRICAL LOTUS - Alexandra Geanina Burtiuc

LET`S SAY PINK - Alexandra Geanina Burtiuc

WHITE OR VIOLET? - Alexandra Geanina Burtiuc

DISINTEGRATED LOTUS - Alexandra Geanina Burtiuc

LOTUS OF DOTS - Alexandra Geanina Burtiuc

VIOLET LOTUS - Alexandra Geanina Burtiuc

PINK OR WHITE? - Alexandra Geanina Burtiuc

RED LOTUS - Alexandra Geanina Burtiuc

REPETITIVE PINK - Alexandra Geanina Burtiuc

Step 5: The garment

The last step of this whole experiment was to transfer all the textures that I previously made in a garment. So I`ve chosen one of them and I made a digital sketch based on a manually drawn one.

THE LOTUS FLOWER - Alexandra Geanina Burtiuc

ARTICLE WRITTEN BY BURTIUC ALEXANDRA GEANINA 

CAROL WAX și MEZZOTINTA

          

         Carol Wax este o artistă acare lucrează în domeniul artelor vizuale și este de origine americană. S-a născut în New York pe data de 15 iunie 1953. Înainte de a-și dezvolta talentul în teritoriul artelor plastice, în mod special în grafică, și-a făcut studiile în domeniul muzicii. Acest subiect apare, de altfel, în lucrările sale sub diferite forme, cum ar fi motivul clapelor de pian, ritmuri alternante sau chiar studii și interpretări de acordeoane (în lucrări ca The III-Tempered Klavier, Zydeco Vertigo, Vertical Zydeco sau Side Zydeco). Totuși, nu a rămas doar în teritoriul graficii, motiv pentru care a explorat și creionul, pastelul și pictura în ulei, acuarele și goașe. Pe de altă parte, a avut și publicații care, nu doar i-au validat statutul de artist plastic, ci și statutul de profersor, atunci când vine vorba despre acest domeniu al vizualului. The Mezzotint: Hystory and Technique este titul cărții care, publicată în anul 1990, pe unii critici i-a determinat să o considere chiar un teoretician al artelor vizuale datorită viziunii sale. Luând în considerare vastul domeniu de cunoștințe (demonstrat prin scrierea cărții mai sus menționate) și de realizări (ca posibilitatea de a expune în renumitele galerii și muzee de artă din America), este de remarcat că cel mai cunoscută este pentru gravurile sale, realizate în tehnica mezzotinta. Chiar și imaginea de pe coperta cărții sale este realizată tot de ea (The Old Clothesline).

Carol Wax - Zydeco Vertigo

            Pe site-ul personal (menționat la finalul articolui), Carol susține că lucrările sale sunt inspirate din obiecte obișnuite, în mod special de mecanismele vechi, cu forme de origine organică, pe care mai apoi le exagerează pentru a crea forme fantastice. Conceptul de bază al lucrărilor sale este căutarea și redarea misticului obiectelor comune, ajungând să descopere aspecte și părți neexploatate ale unui obiect pe care într-un alt mod nici nu le-ai observa. Astfel ajunge să recontextualizeze obiecte metalice sau textile și să le deformeze prin introducerea a mai multor surse de lumină. Umbra proiectată și purtată de celelalte corpuri componente ale compoziției devine mijlocul de distorsionare și de manipulare a atmosferei și al cadrului. Locul în care sunt așezate acele obiecte rămâne un mister. Mister, care ajunge să învăluie obiectele și care ajută la accentuarea misticismului obiectului redat. Iar acest aspect se datorează în mare parte tehnicii de lucru. Mezzotinta este o tehnică specifică gravurii, o ramură a acului rece. Astfel că artista nu are nevoie decât de o placă metalică, un rocker și cerneală pentru a realiza lucrarile. Probabil datorită tehnicii, gama gromatică este redusă la monocromia tipică a albului și a negrului, căreia pe alocuri i se mai alipește o culoare, în general acea culoare fiind sepia sau o nunanță de albastru. Totuși, calitatea griurilor, pigmentul intens al negrului, trecerile de la o suprafață luminoasă la una întunecată, chiar și claritatea detaliilor, se datorează felului în care artista și-a dezvoltat propriul mod de utilizare a acestei tehnici.

            Imaginile create de Carol sunt ușor de recunoscut și greu de confundat cu lucrările altor artiști. Unul dintre motive este linia pe care o folosește ca element de limbaj plastic. Grafica este ramura care poate dezvolta punctul ca element de compunere al corpurilor, dar linia a stat mereu la baza acesteia. Totuși, în lucrările lui Carol nu apare doar ca și element de construcție al corpurilor, ci și sub forma unor fâșii care amintesc de panglici,  sub formă de dungi care apar pe materialele textile utilizate, sau în suprapunerea umbrelor, chiar și în lucrarea The Old Clothesline, în care este un ghem din sfoară împletită, sfoara fiind de fapt o linie continua care ajunge să definească o sferă și umbra acesteia.

          Un alt motiv pentru care lucrările lui Carol sunt atât de ușor de identificat este relația dintre lucrare, titlul ei și conceptul care a stat la baza creării acesteia, care sunt în foarte strânsă legătură. Să luăm câteva lucrări ca exemplu pentru a susține această afirmație. Una dintre ele ar fi Falling Water. Această lucrare conține un suport de lemn, o parte componentă a unui robinet și un material textil dungat, probabil din mătase. Obiectele sunt recontextualizate, sunt de origine casnica, aș putea spune, chiar banale, dar farmecul lucrării constă în felul în care aceste obiecte sunt puse împreună și felul în care ele relaționează. Ceea ce se dorește a fi apă curgând dintr-un robinet este, de fapt, acea bucată de mătase, care redă fluiditatea apei. Iar faptul că se unduiește și pare să curgă, accentuează paralelismul realizat între apă și materialul textil.

Carol Wax - Falling Water 1998

            Un alt bun exemplu ar fi lucrarea Remington Return.  Această lucrare redă autenticitatea unei mașini de scris vechi, dar cu toate că mașina e aparent plată și lipsită de volum, înțelegem ulterior de ce acest volum este aplatizat: pe fragmentul de ușă, care constituie fundalul lucrării, apar două umbre proiectate, concluzionând că cele două surse de lumină afectează volumul mașinii. Pe de altă parte, nu doar că acele umbre ale mașinii de scris par mai interesante decât însăși mașina, dar sunt construite în așa fel încât să capteze atenția privitorului mai repede decât produsul. Și din nou avem apariția unui obiect metalic, vechi, adus în era contemporană, dar care își păstrează acea aură mistică proprie. Linia este din nou prezentă, construind fiecare detaliu al lucrării, iar monocromia se păstrează, de asemenea.

Carol Wax - Remington Return 1993

            Un alt exemplu este lucrarea Add Infinitum. Din nou sunt prezente acele elemente metalice care compun mașina de scris ilustrată aici, apar acele panglici, care evidențiază linia ca element de limbaj vizual folosit (sunt de fapt fâșii de hărtie pe care încă nu a fost scris nimic). Se pot observa mai multe surse de lumină care multiplică numărul umbrelor. Acest motiv al mașinii vechi de scris care încă mai poate scrie, și o va face la infinit, poate duce la o interpretare cum că artista dorește să lase și un mesaj scris, nu doar unul codificat într-o imagine (ceea ce de altfel a și făcut prin scrierea propriei cărți). În unele lucrări chiar apar și litere care simbolizează afinitatea pentru scriere, cum ar fi în lucrarea Write`s block. Concret este că această mașină de scris, și hărtia încolăcită (care ea însăși foate fi o interpretare vizuală a cuvântului infinitum deoarece pare a fi continuă) au această aură misterioasă și aparent greu descifrabilă, datorită contexului și felului în care sunt prezentate aceste elemnte privitorului. 

Carol Wax - Add Infinitum 2003

           Ce este fascinant în lucrările sale este motivul repetitiv al materialului textil și al sforii. Există o mare posibilitate ca, datorită faptului că este inspirată de elemente de origine casnică, organică, să considere că materialul textil este parte a casnicului - aspect absolut logic. Dar redarea acestor materiale are o senzialitate aparte. Felul în care este redată textura lucioasă a materialului, motivul dungilor care se repetă și el, fluiditatea materialului și faldurie create sunt cele care atrag atenția. Se poate observa atenția acordată în redarea lor. Acest motiv apare în lucările ca Trim Fit, Off Line, Under Wraps, See Spot, Fabric-action, unde materialul textil este personajul principal.  Am menționat anterior frumușetea lucrării Falling water, care are ca element central materialul textil, acum veau să menționez lucrarea Remington Suspended. Și aici materialul textil, lucios, dungat, este centrul de interes lucrării. În material este înfășuată o mașină de scris, iar din titlu aflăm că e un Remington vechi, iar materialul este legat de o bară metalică orizontală, suspendând o dată cu ea mașinăria. Apariția galbenului în mijlocul aceste monocromii este izbitoare și de un mare impact vizual, care direcționează și acaparează privirea și crează un centru de interes din acest motiv. Tonuri mai închise și nuanțe mai oranj apar și pe mașina de scris, dar nu crează un imapct vizual la fel de mare. Lumina în lucrare este artificială și provine dintr-o singură sursă, necunoscută, din colțul din stânga, jos. Se simte și aici preferința pentru linie, monocromie, recontextualizare a obiecteleor, ca în celelalte lucrări ale sale. Totuși lucrarea aceasta are ceva diferit. Titlul vorbește despre suspendarea mașinii de scris, dar lucrarea acordă cea mai mare  parte a spațiului și a atenției materialului textil. Deci nu contează pe ce e suspendat, ci cum e suspendat acel Remington.

Carol Wax - Remington Suspended

            O lucrare asemănătoare acesteia este cea intitulată Back Hosiery.  Aici din titlu e evident cine e personajul prinicipal (hosiery înseamnă ciorăpărie=grămadă de ciorapi), adică este din nou materialul textil. Aici e din nou galben, e centrul de interes, e mătăsos și dungat - bineînțeles -, și înfășoară ceva, în această lucrare fiind un buldozer galben de jucărie dezmembrat. În această lucrare, totuși, materialul pare mai greu și mai strict orchestrat. Pare a avea viață proprie, iar buldozerul al cărui piese se confundă cu drapajul materilului, îmi sugerează că materialul este cel care l-a dezmembrat, zdrobit sub presiune. 

Carol Wax - Back Hosiery

            Iar sfoara apare și ea de mai multe ori, întodeauna fiind sub formă de ghem, mai mult sau mai puțin stâns, dar întodeauna sub formă sferică. The Old Clothesline și Ball and flame sunt două exemple în care apare acest motiv al ghemului de sforă. Dar acest motiv apare și în lucrări ca Strig Box și Ball Arena. Părerea mea este că în ciuda liniei care predomină în lucrările sale, Carol abordează punctul și corpurile cilindrice/sferice pentru a balansa linia. Ceea ce ajunge să îi lărgează terenul de joacă. Și nu cred că ține de plictiseală față de un singutl element de limbaj prin care să se exprime, ci cred că de fapt ține de explorarea unor noi medii și noi domenii. Ceea ce de altfel a făcut și se vede în alte lucrări de-ale ei, care sunt realizate în cu totul altă tehnică - ceea ce menționasem anterior. 

Carol Wax - The Old Clothesline 1983

Carol Wax - Ball and Flame 1982

          De asemena, și motivul mașinii de cusut apare de mai multe ori în creația sa. Și cumva apariția acestei mașinării îi leagă opera artistică. În ciuda faptului că și mașina de scris apare des, un element care vrea să simbolizeze predispoziția artistei spre scris, făcând referință și la cartea scrisă de Carol, și mașina de cusut apare ca element simbolic, în primul rând pentru creația în sine, și în al doilea rând, pentru a simboliza elementele de origine textilă incorprate în celelalte lucrări ale sale. Mașina apare și ea recontextualizată și reorganizată în cadrul lucrărilor, uneori accentul căzând pe un detaliu, ca în cazul lucrărilor Singer de la I la V, iar alteori accentul cade pe întreaga formă cum e în lucrarea Sewing Wild Oats. Într-o singură lucrare mașina de cusut este văzut în acțiune, iar aceasta este Fabric-action. 

Carol Wax - Fabric-action 2005

       Toate lucrările menționate anterior sunt gravuri realizate în tehnica mezzotintei, sunt predominant alb-negru și sunt lucrări de o spectaculozitate maximă. De asemenea, în ciuda faptului că sunt compuse din niște obiecte simple, obișnuite, și sunt unite de aceeași tehnică de lucru și de același concept, nu își pierd individualitatea. Sunt expresia vizuală a titlului pe care îl poartă, titlul pus pentru a ajuta privitorul în deslușirea imaginii. Și în ciuda faptului că au lucruri în comun, variază extem de mult și sunt foarte diferite unele față de celelalte, fiind diferite fețe, interpretăti, încercări de reprezentare al conceptului de bază al lui Carol, în întreg procesul ei artistic. În ciuda faptului că acest concept pare repetitiv, este vast și divers în același timp, o contradicție care îi face opera mult mai complexă. În fond, și noi oamenii suntem compleși, Carol fiind complexă și ea, reprezentând această complexitate printr-un limbaj vizual. Dar acest concept artistic aduce o unitate în lucrarile sale, unitate care nu este prezentă la mulți alți artiști, deoarece unii tind să adopte mai multe concepte, care să le diversifice opera. Iar faptul că lucrările sale sunt create pe baza a mai multor staturi de înțelesuri, aduce profunzime creației sale, o amprentă personală, o consistență care te marchează. 

Carol Wax - See Spot 2009

Site-ul personal al lui Carol Wax : http://www.carolwax.com/

Articol scris de ALEXANDRA GEANINA BURTIUC