RO:
Marcel Duchamp este considerat unul
dintre cei mai influenti artiști ai secolului XX și e unul dintre puținii
artiști care nu pot fi categorisiți într-un stil sau o mișcare artistică. Chiar
dacă de majoritate e considerat a fi un Dadaist, deoarece perioada dadaista
este climaxul carierei sale artistice, poate fi de asemnea considerat cubist,
futurist, expresionist sau abstacționist. A părăsit Parisul în timpul Primuli
Război Mondial, mergând în New York, unde deja era faimos pentru lucrarea Nud coborând scara nr. 2, una dintre
lucrările cubiste ale sale. Dar în 1917, în New York, a instalat și a expus
lucrarea care avea să îi idea titlul de părinte al instalației contemporane și
care îi exprimă principalele preocupări în artă: Fântâna.
Fântâna e un pisoar, semnat cu
pseudonimul R Mutt 1917. E un obiect
readymade, o procedură care e asociată cu grupul dadaiștilor și cu stilul lor
de a crea artă, acesta fiind motivul pentru care Duchamp a fost considerat un
Dadaist. Dar această „artă” a șocat pe toată lumea! De ce? E un pisoar! Nu e
artă! Cel puțin aceasta a fost reacția publicului, chiar și fotograful care a
fost plătit să fotografieze fiecare obiect artistic din expoziție a avut o
reticență față de această lucrare. Totuși a făcut senzație, și nu doar în New
York, făcând lumea să vorbească despre ea. Este
aceasta artă? Ce însemnătate are? Care e povestea din spatele ei? Acesta a
fost exact scopul pe care Duchamp l-a vizat de la bun început: să facă lumea să
vorbească despre lucrarea sa (acesta era noul mod de a face o lucrare de artă
populară, iar faima artistului creștea o dată cu faima operei sale). Iar faptul
că nici măcar în ziua de azi nu a fost explicat ce anume înseamnă R Mutt,
face lucrare și mai intrigantă. Cea mai populară speculație despre însemnătatea
inscripției constă în ipoteza conform căreia aceasta este creată din combinarea
cuvântului moi (eu în franceză) și toi (tu în franceză) în oglindă. Dar în ceea
ce-l privește pe R … acesta rămâne un
mister.
Acest
obiect artistic nu este pentru acei oameni care nu sunt familiarizați cu domeniul
artelor și al științelor. Pentru toate obiectele readymade pe care Duchamp le-a
creat e nevoie de o cantitate considerabilă de informații, din diferite
domenii, ca matematică, optică, fizică și evident, arte. Iar acest lucru nu se
observă la prima vedere, iar informația nu e livrată imediat. De aceea Duchamp
a scris niște „explicații” pentru o parte din lucrările sale, ca cea pe care a
scris-o pentru Marea Sticlă (The Large
Glass). Dar nu și pentru Fântână.
Uitându-te
la Fântână e evident că pisoarul a
fost rotit, deoarece modul în care a fost expus nu e cel funcțional al
obiectului. Sunt de fapt două rotații ale obiectului pe aceeași axă. Iar acest
concept, al rotației și al mișcării, este similar cu cel cubist și cu cel
futurist. Duchamp a pictat mișcarea (concept futurist) într-o manieră cubistă,
ca în Bărbat în tren și Nud coborând scara. Cubiștii au vrut să reprezinte un concept care a apărut
prima dată în matematică: a patra dimensiune. Această a patra dimensiune este
considertă a fi timpul: în primul rând ai nevoie de timp (pentru a te mișca în
spațiu) pentru a vedea toate fațetele unui obiect, iar în al doilea rând
obiectul are nevoie de timp (pentru a se mișca în spațiu) pentru ca noi să fim
capabili să îi percepem toate laturile. De aceea în lucrările cubiste poți
vedea simultan mai multe unghiuri ale aceluiași obiect. De asemenea, acest
concept este similar cu Sticla lui Klein. Dacă te gândești la funcționalitatea
pisoarului, acesta nu mai poate fi folosit. Dacă acest obiect, în poziția lui
actuală, ar fi folosit ca un pisoar oarecare, lichidul ar urge afară. Dacă,
ipotetic, ar fi conectat la o țeavă, efectul creat ar fi similar cu acela pe
care-l are Sticla lui Klein: s-ar scurge în el însuși. Iar pentru această lucrare Duchamp de fapt
aplică unul dintre conceptele care l-a obsedat de-a lungul vieții.
Dar
după părerea mea, această lucrare vorbește despre ceva mai mult de-atât.
Duchamp e considerat o persoana androgină, el susținând că o femeie de de fapt
un bărbat pe dos. Iar acest aspect al personalității sale se regăsește și în
această operă. A desenat-o pe soția celui mai bun prieten al său (Francis
Picabia) în haine bărbătești. I-a pus Mona Lisei mustață (gest pe care alții
l-au interpretat a fi o aluzie la homosexualitatea lui Leonardo da Vinci). A
avut un alter ego numit Rrose Selavy, un personaj feminin creat de el și de
prietenul lui fotograf, Man Ray, pentru amuzamentul personal. Iar pentru Fântână nu e vorba doar de combinarea
lui moi (Duchamp, ca bărbat) și toi (jumătatea lui: el considera că un
om e întregit în momentul în care o femeie și un bărbat devin unul), e și o
referință la ceea ce susținea el. Dacă o femeie e un bărbat pe dos, atunci
înseamnă că un bărbat e o femeie pe dos. Pisoarul, care în societate e
considerat un simbol al masculinității, pus pe un piedestal (pe care stau
prințesele, deoarece regii stau pe tron) întors și rotit, este acum exact
opusul a ceea ce a fost odată. Nu mai e de niciun folos pentru un bărbat.
Iar
probabil una dintre cele mai mari realizări ale sale, în domeniul artelor, este
felul în care își declara lucrările artă. În zilele de astăzi pare normal ca
artiștii să își declare lucrările obiecte de artă, sau finisate sau oricum ar
vrea ei, dar acest aspect îl datorăm dadaiștilor și lui Duchamp. Ei au luat un
obiect uzual, normal, neartistic și l-au transformat în artă prin faptul că l-au
numit artă. Acesta a fost ultimul pas făcut pentru atingerea autonomiei artei,
ultimul pas al independenței artistice.
În
concluzie, aș vrea să menționez că în ciuda faptului că mulți s-au întrebat de
ce Fântâna e un obiect artistic,
Duchamp a realizat o operă de artă. Prin aplicarea acestor concepte complexe lucării
și pentru că a făcut lumea să vorbească mai mult ca de obicei despre o operă de
artă, Duchamp și-a demonstrat inteligența și valorile artistice. Și a rămas în
istorie.
P.S: Lucrarea originală a dispărut.
Ceea ce vedem astăzi în muzee sunt doar copii și replici ale lucrării.
EN:
Marcel Duchamp is considered one of
the most influential artists from 20th century and one of the few
artists that cannot be categorized in a style or in a movement. Even though
he`s considered by many to be a Dadaist, because the Dadaist period of his work
is the climax of his artistic career, he also can be as well a cubist, a
futurist, a surrealist or an abstractionist. He left Paris during World War I,
going to New York, where he already was a famous artist because of Nude descending stairs no. 2, one of his
cubist works. But in 1917, in New York, he installed and exhibited the work
that will make him the father of the contemporary installantions and the work
that shows his main concerns about art: The
Fountain.
The Fountain is an urinal, signed with
the pseudonym R Mutt 1917. It is a
readymade object, a procedure that is associated with the Dada group and their
way of making art, this being the reason why Duchamp is considered a Dadaist.
But this “art” shocked everyone! Why? It is an urinal! It is not art! At least
this was the public reaction, and even the photographer that was paid to take
photos of all the products of the exhibition had his reticence when it came to
take a photo of this work. This particular work was all over the newspapers,
and not just in New York, and people talk about it. Is it art? What does it mean? What is the purpose behind it? This
was exactly what Duchamp wanted from the beginning: making people talk about it
(this was the new way of making an art product to be popular, and therefore the
artist will be popular because of the work`s popularity). And the fact that not
even today is explained what R Mutt
really means, adds even more intrigue to this particular object. One of the
most famous speculations of the R Mutt
meaning is the combination of the word moi
(I in French) and toi (you
in French) in the mirror, but about the R…
that is still a mystery.
But
this specific art object is not for the public that is not familiar with arts
and science. For all the readymade objects that Duchamp created is needed a big
amount of information, from different fields, like mathematics, optic, physics
and arts. And that is not obvious at a first glance and the references are not
delivered immediatly. That is why Duchamp wrote some “explanations” for a part
of his works, like he did for The Large
Glass. But not for this one.
Looking
at this Fountain it is obvious that
the urinal is rotated, because the way it is shown is not the way that it is functioning.
But there are two rotations on the same axis of the object. And this kind of
concept, of rotation and movement, is similar with the cubist and the futurist
one. Duchamp painted the movement (of the futurist) in a cubist way, like in The sad Men in the train or in Nude
descending stairs. The cubist wanted to show a concept that first appeared
in mathematics: the fourth dimension. This fourth dimension is considered to be
the time: in one case you need time (to move in space) to see all the faces of
an object, and in second case the object need time to move in space for us being
able to perceive all of its faces. That is why in the cubist works the objects
are shown from all over. On the other hand, this is similar to the Klein`s
bottle concept. If you think about the object`s functionality, the urinal is
not working anymore. If the object, in this position, will be used like an
urinal, the liquids will drop out. If, hypothetically, it will be connected to
a pipe, it will have exactly the same effect like Klein`s bottle: it will drain
in itself. And for this specific work, Duchamp is just applying a concept that
somehow obsessed him all this years.
But
in my opinion, this work shows something more than that. Duchamp is considered
an androgynous person, and he personally said that a woman is a man upside
down. And this is reflected in a lot of his works. How? He drew his best
friend`s (Francis Picabia) wife in man`s clothes. He put a mustache on Mona Lisa (a gesture that others considered
to be a suggestion of da Vinci`s homosexuality). He had an alter ego named
Rrose Selavy, a feminine character created by him and his photograph friend,
Man Ray, just for their amusement. And for The
Fountain is not just the combination of moi
(Duchamp, as a man) and toi (his
other half: he considered that a human is fulfilled from the combination of a
man and a woman), it is a reference to what he said. If a woman is a man upside
down, it means that a man can be a woman upside down. The urinal, which in
society is a symbol for masculinity, put on a pedestal (where usually stays a
princess, because men who rule stay on thrones), upside down and rotated is now
the exact opposite of what it originally was. It has no use for a man anymore.
And
probably one of the major achievements of him, in the art field, was the way he
stated his works as art. Nowadays seems normal for artists to declare their
works art, or finish or whatever they want, but it is just because of Duchamp
and Dadaists statements. They made an usual, normal, not artistic object a piece
of art by declaring it art. This was the ultimate autonomy of arts, the last
step of art independence.
In
the conclusion, I will like to point out that even a lot of people may have
wondered why The Fountain is a piece
of art, Duchamp actually made a piece of art. By adding this complicated
concepts to it and by making people think more than usual in front of a piece
of art, he demonstrated his intelligence and his artistic value. And he made
history.
P.S: The original work vanished. What
we see in museums are all copies and replicas.
ARTICOL SCRIS DE / ARTICLE WRITTEN BY ALEXANDRA - GEANINA BURTIUC
ARTICOL SCRIS DE / ARTICLE WRITTEN BY ALEXANDRA - GEANINA BURTIUC
No comments:
Post a Comment