BRODERIA ROMÂNEASCĂ ÎN SECOLUL XVII ÎN MOLDOVA

            Broderia, considerată parte a artelor textile, a fost un subiect oarecum evitat până în prezent. Nu există lucrări majore sau studii amănunțite despre artele textile. Dar apar menționate și li se acordă capitole întregi în cărțile care au subiecte mult mai largi și acoperă mai multe domenii artistice (despre istoria artei, arte decorative, arte aplicate, etc). Pe de-o parte înțeleg motivul pentru care nu se abordează subiectul. Și probabil unul dintre cele mai mari impedimente este însuși materialul textil din care acestea sunt executate, deoarece e perisabil – pentru că sunt realizate din fibră naturală, neexistând în acea perioadă fibra sintetică - și renovarea unor astfel de piese e aproape imposibilă, mai ales dacă au fost ținute în condiții precare și nici nu se cunoaște tehnica în care au fost executate. Și înțeleg atracția pentru domeniile artistice majore – arhitectură, pictură, sculptură – care oarecum motivează dezinteresul pentru celelate arte, incluzându-le pe cele decorative... dar lipsa de informații din acest domeniu, al studiului amănunțit al tehnicilor de lucru și al lucrărilor, care există, dar despre care nu se știu prea multe deoarece nu se analizează, e puțin revoltătoare. Mai ales din perspectiva unui student la modă sau la arte textile, care ar avea multe de învățat din studierea acestora, și care ar putea duce mai departe, într-o formă sau alta, tradiția creării broderie românești, dar care nu are informațiile necesare pentru a o face.

            Termenul de broderie este definit în DEX ca fiind o cusătură în relief care ornamentează un material textil de bază. Cu alte cuvinte, definiția această susține că broderia are doar un scop ornamentativ, decorativ, de înfrumusețare a materialului-suport. În primul rând, e o metodă clasică, tradițională de manipulare a unui material. În al doilea rând, chiar dacă înfrumusețează un material, nu se limitează la acest lucru. Boderia în sine poate fi o formă de expresia a unei scene, a unui mesaj sau a unui concept, care doar se dovedește a fi creată cu o altă tehnică și cu alte materiale (față de cele utilizate în alte domenii artistice). O altă definiție a broderiei, găsită pe DEX online, care aparține originar unui Dicționar religios susține că broderia se face doar cu ață. Ceea ce e absolut greșit! Broderia, da e în general realizată cu ață, dar atașarea mărgelelor, a pietrelor prețioase, a penelor, a altor materiale care schimbă aspectul inițial al materialului, este considerat tot broderie. Să nu mai spun că în ziua de azi broderia nu se realizează doar pe un material textil ca suport, ci și pe materiale non-convenționale utilizate în modă și în artele textile, iar broderia nu este creată doar cu ață, ci și cu fir metalic sau de plastic.

        Totuși broderia a fost inclusă în cadrul artelor decorative (sau aplicate, cum se mai numesc) datorită valorilor estetice pe care le are. Definițiile găsite în enciclopedii îi acordă o mai bună și mai precisă descriere și pun un accent mai pronunțat pe diferitele tehnici de brodare. De exemplu definiția dată de Enciclopedia Britanica susține că broderia e arta de a decora un material textil prin utilizarea acului și a aței, urmând să de-a exemple de materiale cu care se poate broda (incluzând și firul metalic de aur, argint, cupru) și tehnicile prin care se obține o broderie. Mi s-a părut interesant că matlasarea e considerată o tehnică de brodare.

            Motivul pentru care am menționat aceste aspecte este acela de a clarifica percepția generală (greșită) față de brodeie. Iar probabil acesta este principalul motiv pentru care nu este considerată o formă artistică. Totuși, vreau să încerc să demonstrez contrarul, motiv pentru care voi analiza măiestria unor piese de broderie din Ținutul Moldovei, din perioada secolului al XVII-lea, care își merită pe deplin statutul de artă textilă și porecla de „pictură cu acul”. În plus, istoricii de artă, precum Vasile Florea și Ion Țurcan, considera această predioadă ca fiind climaxul broderiei românești.

            Încă de dinainte de secolul XVII, Moldova a început să decădă și să sărăcească. Nu mai avea o armată care să lupte pentru patrie (Moldova fiind în război cu Imperiul Otoman), ci era compusă din mercenari maghiari și albanezi. Nu mai avea flotă, comerțul era în plină decădere și el, iar în anul 1512 Moldova a devenit stat tributar Imperiului Otoman. Tributul pe care îl avea de plătit Imperiului Otoman a fost un alt factor care a contribuit la această decădere. Iar în secolul XVII a mai avut parte și de invazii rusești și tătare. Iar datorită acestor întâmplări artele au avut de suferit -  ceea ce este de la sine înțeles, din moment ce aveau alte priorități. Sau cel puțin o parte dintre ele au suferit, deoarece broderiei i s-a acordat un interes ieșit din comun, atât de mare încât lucrările au depășit substanțial declinul suferit în pictură.

            Datorită faptului că Moldova a intrat în contact cu cultura Imperiului Otoman, datorită războaielor și legăturilor tributare păstrate ulterior, a început să prea elemente artistice specifice artei orientale. Iar unul dintre acestea este extrem de vizibil în broderie: apariția chenarului ornamental. Pe parcursul secolului acest chenar se dezvoltă și începe să ocupe tot mai mult spațiu din lucrare încât unele personaje au fost scoase deoarece nu mai aveau loc în lucrare – motivul pentru care numărul de personaje dintr-o lucrare e atât de redus. Din cauza dezvoltării acestui chenar se dezvoltă, evident, și repertoriul motivelor decorative pe care acesta îl conține, apărând o varietate mai mare de elemente vegetale: la florile utilizate deja în broderie se adaugă garoafa, crinul, laleaua, floarea-soarelui și bujorul. Este de remarcat faptul că în ciuda dezvoltării acestui chenar, cu rol decorativ, fundalul scenelor este lăsat de cele mai multe ori nebrodat. Acest fundal avea textura materialului suport, de cele mai multe ori fiind utilizată catifeau din motiv că era un material considerat prețios și frumos în sine, dar este folosit, de asemenea, și brocartul, în mod special pentru lucrările domnitorilor.  

            În ceea ce privește materialele de lucru, se acordă o mai mare atenție broderiei cu fir de aur și de argint, devenind una dintre caracteristicile principale ale broderiei din această perioadă. În ciuda faptului că era folosit până atunci, cantitatea în care se utilizează în această perioadă se mărește, iar relieful, acolo unde apare pe suport, e mult mai înalt. De altfel se folosește foarte des firul de mătase (naturală) colorată, mai ales atunci când se brodează pe brocart – de remarcat e dorința de asorteu cromatic și textural al lucrărilor.

            În ceea ce privește selectarea subiectelor, acestea sunt predominant de origine biblică/religioasă - motivul pentru care se consideră că broderia înlocuiește pictura din această perioadă – și apare un număr mult mai mare de portrete votive. Acest gen de portrete sunt utilizate ca acoperământ de mormânt (și nu numai), înlocuind lespezile funerare. Redarea defunctului diferă și ea. În lespezile funerare defunctul era redat cu ochii închiși, mort, iar în broderii e redat încă în viață. Această notă pozitivă probabil a fost cea care a prins atât de mult la publicul comanditar. Se mai adaugă, în chenarul mai sus menționat, epitafuri care conțin elogii adresate defunctului, scrise (literele fiind, bineînțeles, brodate) sub formă de versuri sau în proză. De aici începe treptat să derive și un nou „stil” de broderie: cea a epitrahirului. Termenul folosit astăzi este cel de patrafir: este o sâșie de material (de stofă, catifea sau brocart) pe care sunt brodate motive religioase. Este purtat de către preoții ortodicși peste stihar în timpul ceremoniilor oficiale. 

            În privința stilului abordat se simte influențe din două direcții. Prima este cea a stilului bizantin, care este regăsit predominant în pictura murală. Asemănările constau în stilul de lucru, în abordarea compoziției și a tematicii, în redarea personajelor și a mediului în care acestea se află. Se mai remarcă și asemănarea cromatică – a apariției aurului în cantități mari - și cea a atmosferei. A doua influență este cea a miniaturilor. Se poate vedea, în primul rând, în felul de compunere al scenei. În al doilea rând se simte în utilizarea elementelor decorative sau a scrisului, încadrate într-un chenar, care la rândul lui încadrează de jur-împrejur întreaga compoziție.

           

Ieremia Movilă - broderie din 1606

La începutul secolului XVII au fost donate, de către familia domnitoare a Moliveștilor, Mănăstirii Sucevița din Suceava o serie de broderii, considerate de Ion Țurcan „cele mai frumoase”. Printre ele se numără acoperământul de mormânt al lui Ieremia Movilă, care datează din 1606 (anul în care acesta a decedat, după ce a domnit în Moldova între 1595-mai 1600 și pentru a doua oară în septembrie 1600-1606). Lucrarea înfățișează portretul de tip figură-întreagă al acestuia, intrând din acest punct de vedere în categoria de portret votiv. Este de dimensiuni mari, având 2,37 m înălțime și 1,45 lățime, iar majoritatea suprafeței este ocupată de personaj, care iese în relief față de fundal datorită straturilor groase de broderie. Lucrarea are ca material-suport o catifea bordo, care se poate distinge datorită faptului că nu e brodată, constituind astfel fundalul întregii lucrări. Asemănarea cu lespezile funerare se poate observa cu ușurință datorită, în primul rând, a rolului pe care lucrarea îl are, și în al doilea rând, a descrierii detaliate a defunctului și a statutului acestuia. Ceea ce sugerează că lucrarea este de fapt pentru un mormânt, sunt cei doi chiparoși care flanchează personajul. Apariția bisericii și a mâinii Domnului din colțul din dreapta, sus, poate fi considerat un al indiciu al morții personajului. În celălalt colț de sus, cel din stânga, apare stema țării. Apare, de asemenea, și  nelipsitul chenar, care doar în partea inferioară are elemente decorative geometrice în combinație cu unele florale, restul chenarului fiind dedicat unei inscripții comemorative.

           În ceea ce privește personajul, se poate simți accentul pus pe redarea cât mai fidelă a trăsăturilor feței. Proporția este de influență bizantină, capul părând mic în raport cu corpul, iar lățimea personajului e puțin exagerată. Cu alte cuvinte, autorii lucrării nu aveau habar de descoperirile renascentiste în materie de anatomie și racursiu – ceea ce se observă și în redarea picioarelor și a brațului drept care pare dezasamblat și relipit de corp. Dar acest aspect este tipic pentru întreaga perioadă și pentru toate domeniile artistice -  motiv pentru care epoca medievală în România continuă și pe perioada acestor secole. Totuși e de apreciat manopera veșmântului purtat de personaj care este brodat în întregime cu fir de aur, argint și cu mătase colorată. Se distinge cu ușurință modelul decorativ al mantiei purtate, gulerul larg cu blană fină – probabil de hermină; moda secolului pentru cei cu statut înalt în societate – purtat răsfirat pe umeri, moliciunea veșmântului purtat dedesubt și rigiditatea pălăriei de pe cap. 

            

Simion Movilă - broderie 1609

        O lucrare care o succede pe aceasta, dar care diferă din multe puncte de vedere, este cea care îl înfățișează pe Simion Movilă, fratele mai mic al lui Ieremia Movilă, menționat anterior. În ciuda faptului că a fost pus pe tronul Țării Românești în perioada cuprinsă între 1600 și 1602, a domnit și în Moldova după moartea fratelui său, din 1606 până în anul umrător, în 1607 când decedează și el. Lucrarea datează din 1609 și este și aceasta o lucrare votivă, figurativă, un potret de tip figură-întreagă, care are ca scop principal acoperirea mormântului defunctului. Ceea ce face ca această lucrare să se diferențieze de toate celelalte acoperăminte de mormânt este felul în care personajul este reprezentat. Acesta este redat mort, cu mâinile încrucișate pe piept și având ochii închiși. Este o poziție hieraldică care se regăsește predominant pe lespezile funerare. Ceea ce este ieșit din comun, deoarece prin aceste acoperăminte brodate se dorea îndepărtarea de acest tip de reprezentare, iar această lucrare este de fapt  excepție de la regulă, prin însuși sfidarea acestui scop. În toate celelalte aspecte seamănă cu cea a fratelui lui. 
        Este și aceasta brodată pe o catifea bordo, ca material-suport, și aici este lăsat să se vadă suportul, constituind fundalul lucrării, nefiind brodat – personajul iese în relief în contrast cu fundalul „gol”. Este folosit pe suprafețe extrem de extinse firul de aur și de argint. Chenarul ocupă un spațiu semnificativ în lucrare. Aici apare a fi compus din două chenare alăturate care constituie un tot unitar. Chenarul exterior conține, de jur împrejur, pe întreaga suprafață a sa, o inscripție comemorativă, colțurile fiind punctate cu patru elemente (par a fi o varianta geometrizată, stilizată a unei flori cu șase petale). Chenarul interior conține de jur-împrejur un repertoriu restrâns de elemente decorative, care se repetă pe întreaga suprafață. Repertoriul decorativ este alcătuit dintr-o floare cu opt petale înscrisă într-un cerc îngust, o cruce înscrisă într-un romb fără colțuri drepte și un element geometric care amintește de niște elemente vegatale combinate și stilizate (apare des în repetoriul decorativ românesc), care desparte celelalte două elemente menționate și e repetat de mult mai multe ori decât celelalte.

            În ceea ce privește personajul, este reprezentat după proporția și caracteristicile stilului bizantin. Comparativ cu fratele lui, acesta poartă pe cap o coroană regală realizată cu fir de aur. Pelerina pe care acesta o poartă conține detalii de origine vegetală extrem de detaliat realizate și repetitive, la fel ca detaliile de pe chenar. Batista pe care aceasta o ține pe piept, îmrepună cu ochii lui închiși, contribuie la consituirea unei atmosfere de tristețe. Acesteia i se mai adaugă și plantele care flanchează personajul, care, personal, îmi amintesc de lăcrimioare stilizate. Toate fiind simboluri vizuale care sugerează moartea celui din imagine.

Doamna Tudosca, soția lui Vasile Lupu - broderie din 1666

      Într-un spirit oarecum asemănător brodeiilor menționate până acum au fost create și cele care au fost donate de către Vasile Lupu Mănăstirii Trei Ierarhi din Iași. Și Vasile Lupu a fost domnul Moldovei de două ori: o dată din 1634 până în 1653 și a doua oară din mai 1653 până în iulie 1653. A decedat în anul 1661 la Constatinopol. 

          Printre broderiile dăruite acestei mănăstiri se numără și portretul soției sale, doamna Tudosca – pe numele real Ecaterina Cercheza, în care se poate observa un real progres în marie de broderie, în decursul a unei jumătăți de secol. Lucrarea aceasta, împreună cu cea care îl înfățișează pe fiul lui Vasile Lupu sunt păstrate în muzeul mănăstirii. Potretul votiv este de tip figură-întreagă, care este menit să arate exuberanța vestimentară a soției domnitorului. Și acesta a fost realizat ca acoperământ de mormânt și este datat cu anul 1666, anul în care aceasta a decedat. Lucrarea este tipică broderiei de astfel de acoperăminte din această perioadă, reprezentând-o pe doamna Tudosca în viață, îmrăcată cu un veșmânt somptuos. Și această lucrare este executată pe catifea, de o nuanță vișinie foarte închisă. Portretul se desprinde în relief față de fundal datorită celor multor staturi de ață folosite pentru brodarea lui. Conform lui Vasile Florea, tehnica aceasta de lucru se numește Aerul, tehnică care ajunge să fie folosită în masă și care are un aspect de colaj. Și aici s-a folosit firul de aur și de argint, deoarece era necesar să se arate averea familiei de proveniență.

Spre deosebire de celelalte portrete de acest fel, acesta nu are un chenar decorativ. Din acest motiv atenția cade pe singurul element care constituie lucrarea, adică portretul. Veșmântul pe care personajul îl poartă este extrem de dataliat realizat, bijuteriile fiind și ele reprezentate cu care precizie în lucrare. Pelerina purtată de defunctă, care a fost probabil din brocart, este elaborios decorată cu motive florale, care au un ecou pe pălăria purtată – aici apar două garoafe atârnate de pălărie. Mâinile sunt acoperite de un material diferit față de cel care se ivește de sub pelerină, iar batista pe care o ține în mâna stângă se simte că e dintr-un alt fel de material textil. În ciuda lipsei de cunoștiințe față de proporții și de anatomie, se depune un real efort de reprezentare cât mai naturală și mai fidelă a materialelor textile aparute în lucrare și sunt redate excelent de bine, deoarece se pot deosebi. Se poate simți și textura penelor atașate de broșa care e prinsă de pălăria laborios lucrată. De asemenea, sunt redate și bijurerii ca cerceii din ureche și colierul de perle purtat la gât, care servesc un bun suport vizual pentru realizarea unei analize amănunțite a costumului de la curte din acea perioadă.

Ioan Lupu, fiul lui Vasile Lupu - broderie din secolul XVII

   O lucrare creată tot pentru un membru al acestei familii, dar despre care se știu prea puține, este cea a fiului lui Vasile Lupu, Ioan. Și acesta a fost realizată pentru a servi ca  acoperământ de mormânt, care la fel ca broderia care o ilustrează pe soția lui Vasile Lupu, se află în mănăstirea Trei Ierarhi din Iași. Până și tehnica de lucru e asemănătoare cu cea a lucrării menționate anterior. Materialul suport este o catifea de un vișiniu foarte închis, de pe care, într-un relief înalt, se desprinde figura defunctului – este aceeași tehnică a Aerului. Și acestei lucrări îi lipsește chenarul, iar atenția îi este acordată potretului personajului, care și aici este de tip figură-întreagă. Și în cazul acesta se folosește firul de aur și de argint pentru a se broda, în combinație cu firul colorat de mătase.

   Conform lui Vasile Florea, acest potret, ca și cel menționat mai sus, seamănă mult mai mult cu modelul și se simte atenția acordată portretului. Dar de remarcat este și abundența de detalii de pe veșmântului lui. Pelerina are propriul său repertoriu decorativ cu elemente vegetale. În partea superioară a acesteia se remarcă detalii geometrice sferice, care de altfel ar putea să fie doar reprezentarea unor nasturi acoperiți cu catifea – tehnică care încă se mai folosește atunci când materialul din care veșmântul este create este catifeaua, iar aici este clar că veșmâtul este tot din catifea deoarece acea porțiune nu este brodată cu ață. Iar faptul că din gestul mâinilor se poate observa că peleria are buzunare este un detaliu extrem de delicat, care de multe ori este trecut ce vederea și care poate servi ca suport pentru istoria costumului acestei perioade. Și aici defunctul ține o batistă în mână probabil acesta fiind semnul că este mort și trebuie plâns. Veșmântul purtat dedesubt se observă la mâneci și prin faptului că peleria nu e încheiată în jurul personajului. Imediat sub mâna stângă se poate observa un mâner de sabie, un accesoriu pe care doar bărbații îl purtau, lucată de asemenea cu fir de aur. De asemenea, pălăria pe care acesta o poartă pe cap se poate observa că are o cu totul altă textură față de celelalte veșminte, iar penele de la broșa prinsă pe pălărie sunt extrem de delicat brodate. Stilul rămâne același: bizantin, cu proporțiile și cu structura compozițională tipică acestuia.

Portretele de acest tip, realizate în această manieră de lucru, au avut pe întreaga perioadă a secolului XVII o evoluție paralelă cu broderia cu teme liturgice, chiar dacă în afara Moldovei au predominat broderiile cu teme laice. Încep să apară tot mai des însemne heraldice care erau un semn al exercitării puterii domnești – potretele brodate erau realizate pentru păturile sociale înalte. Dar din păcate pe parcursul secolului XVIII broderia decade atât de mult de la statutul ei artistic încât ajunge ca în secolul al XIX-lea să fie un simplu meșteșug. Un factor major, care a contribuit la decăderea acestui tip de artă, a fost faptul că  în broderie nu se mai punea acent pe reprezentarea unui personaj sau a unei scene, nici măcar a unora laice – deci nu mai aveau un mesaj de transmis. Chenarul s-a extins atât de mult încât a ajuns să ocupe întreaga suprafață a lucrării. Înflorirea broderiei pe parcursul secolului al XVII-lea îi arată potențialul artistic, iar decăderea din secolele care i-au urmat demonstrează că atenția a fost direcționată spre alte domenii artistice – mai ales într-o eră în care se trăiește doar din comenzi. Probabil acesta este motivul pentru care secolul XVII a fost considerat climaxul broderiei medievale românești.

În concluzie vreau să menționez faptul că merită acordată o mai mare atenție acestor arte considerate secundare, mai ales pentru că fac parte din repertoriul artistic românesc.

Bibliografie:

1. Istoria artei românești – Vasile Florea. Editura Litera Internațional, București – Chișinău

2. Istoria românilor. Cu o privire mai largă asupra culturii române – Ion Țurcan.  Editura Istoros, Brăila, 2007

3. Artă, Stil, Costum – Adina Nanu. Editura Noi Media Print, 2007

4. Broderie - Encyclopedia Britannica https://www.britannica.com/art/embroidery

5. Broderie – DEX https://dexonline.ro/definitie/broderie

6. Ieremia Movilă – articol Wikipedia https://ro.wikipedia.org/wiki/Ieremia_Movil%C4%83

7. Vasile Lupu – articol Wikipedia https://ro.wikipedia.org/wiki/Vasile_Lupu


Articol realizat de Alexandra Geanina Burtiuc