 |
| Nistor Coita - Autoportret |
Data: 8 Noiembrie – 3 Decembrie 2017Locația: Muzeul de Artă Cluj-Napoca
Curator:Ruxandra Demetrescu
Coordonator MNAC: Mălina Ionescu
Nistor Coita a
fost un grafician care s-a născut în 1943 la Oravița (Caraș-Severin) și care a
decedat în anul 2013. Și-a terminat studiile în grafică la Institutul de Arte
Plastice „Ion Andreescu” din Cluj Napoca, astăzi cunoscut sub denumirea de
Universitatea de Artă și Design Cluj-Napoca (UAD), ca mai apoi să își creeze o
carieră de profesor și de artist în București. Expoziția care a fost creată în
numele său se intitulează RETROSPECTIVĂ. Aceasta a fost pentru prima dată expusă în cadrul MNAC (Muzeul Național de Artă
Contemporană – București), curatoriată de Ruxandra Demetrescu. Acum expoziția
se află la Muzeul de Artă din Cluj-Napoca, fiind adaptată, evident, spațiului
expozițional de care dispune muzeul. Vernisajul a avut loc în data de 8
Noiembrie 2017 la ora 18:00, discursul din cadrul vernisajului fiind susținut de Ruxandra Demetrescu, invitatul special al serii fiind soția artistului defunct.
Titlul expoziției, RETROSPECTIVĂ, cum a subliniat și Ruxandra Demetrescu în discursul ei, a fost dat pentru a
arăta demersul creativ al artistului, cuprinzând lucrările de diplomă (de atestat)
ale artistului (trei ilustrații ale poeziei Trântorul
scrisă e Emil Bota), dar și ultimele sale lucrări datate în 2011. „Originea
latină a cuvântului retrospectivă reunește
doi termeni importanți: retro care
înseamnă înapoi și spectro sau spectrum care înseamnă a
privi, a contempla, cuvânt din care derivă termenii de spectacol și spectator.” –
explicase Ruxandra Demetrescu în discursul său, explicând conceptul care a stat
la baza conceperii acestei expoziții. Ceea ce mai menționase dânsa, aspect pe
care l-am găsit fascinant în ceea ce privește expoziția, a fost că expoziția a
fost creată astfel încât să poată fi parcursă într-un demers cronologic atât ascendent, cât și descendent. Cu alte cuvinte, din oricare punct ai pleca
pentru a explora lucrările, parcursul va avea sens, ba chiar mai mult, va conduce
la aceleași concluzii referitoare la demersul creativ al artistului: a fost
obsedat de la bun început de anumite idei, pe care astăzi le putem organiza sub
forma unor serii de lucrări; pasiunea pentru poezie și pentru scriere în
general, se regăsește în lucrările sale; a trăit o viață „dublă” și a explorat
tehnici de lucru nespecifice pentru gravură/grafică.
Ruxandra Demetrescu prezentând expoziția în cadrul MNAC
Totuși, în ciuda faptului că a
abordat culoarea și a lucrat pe pânză de dimensiuni mari, asemeni unui pictor,
Nistor Coita s-a intitulat întreaga lui viața ca grafician. Iar această natură
dublă a sa și al demersului său creativ se regăsesc în creația lui sub forma
abordării dipticului (lucrare extinsă pe două suporturi separate, „gemene”,
care au sens și dacă sunt expuse separat). Acest aspect se mai poate remarca și
în lucrările în care desenează cu culoare ca în cazul lucrărilor Anotimp din 1977 sau Câmp verde din 1978. Și totuși a putut
trece de la un domeniu artistic la altul cu o ușurință fenomenală, iar motiv
pentru care a putut face asta, cred eu, a fost faptul că atât grafica, cât și
pictura, au la bază desenul. Explorând desenul, Nistor a ajuns să lucreze cu
diferite medii și tehnici (acrilic, tuș, guașe, ac rece, litografie,
serigrafie, etc), ceea ce a rezultat într-o operă artistică amplă, variată,
complexă.
 |
| Nistor Coita - La apus este iarnă, diptic, 172 x 138 cm 2009 |
Dar probabil că motivul pentru care a fost
atras de culoare și de forța ei expresivă a fost lirismul care zăcea în el și
pasiunea evidentă pentru poezie. Unul dintre exemple cele mai interesante este
lucrarea intitulată Rivalul căzut din 2007,
lucrarea care mi-a stârnit cel mai mult interesul din cadrul expoziției. În această
lucrare sunt reprezentate mai multe personaje, dispuse sub forma unei spirale,
create din vopsea albă, pe un fundal negru. Dispunerea lor spațială amintește
de un delir în neant, poate chiar de adâncimea și întunecimea spațiului extra-terestru
în care cu toții delirăm, mai mult sau mai puțin. Dar titlul sugerează că aceste personaje, intitulate ca fiind unul – rivalul -, cad. Unde? Ei bine, într-un
vârtej vibrant de culoare și lumină. Da!
Lucrarea e paradoxală și vorbește despre imposibil și despre incomprehensibil,
dar aceasta este frumusețea ei. Și cum spuneam anterior, demonstrează lirismul
lucrărilor lui Nistor și profunzimea subiectului lor, atâta timp cât ești
dispus să treci peste aspectul ludico-jucăuș al personajelor sale. Un alt
exemplu care arată preocuparea și pasiunea pentru scriere a artistului este
lucrarea sa de atestat menționată anterior: ilustrații ale unui poem. Nistor are
de asemenea o serie de lucrări intitulată Omagiul
lui Rimbaud, Arthur Rimbaud fiind un poet francez. Dar în ciuda
trimiterilor acestea directe la sursa lui de inspirație, are și lucrări care
transmit același mesaj, dar într-un mod mai subtil. Iar acestea sunt lucrările
din seria intitulată Manuscris. Ceea ce
Nistor face aici este să „scrie” cu desene care au o origine antropomorfă, dar
care au fost extrem de abstractizate în formă, creându-și un cod, un limbaj al
lui ... ceea ce e de fapt exact demersul prin care s-a format scrisul (s-a pornit
de un simbol recognoscibil din natură, care treptat a fost abstractivat,
creându-se într-un final un alfabet). De remarcat este că încă de la începutul
seriei în anul 1996, avea tendința vizibilă de a-și structura compoziția în
chenare rectangulare, care par a avea atât straturi orizontale, cât și
verticale. Felul în care sunt dispuse permit citirea lor atât pe verticală,
amintind foarte mult de scrierea cu simboluri chineze sau japoneze, dar și pe
orizontală, părând a fi încadrate în registre care amintesc de liniile unui
caiet dictanto.
 |
| Nistor Coita - Rivalul Căzut 162 x 131 cm 2007 |
 |
| Nistor Coita - Mesageri I 162 x 131 cm 2007 |
Iar acest tip de încadrare pe
registre se repetă în foarte multe alte lucrări ale sale. În fond ceea ce
Nistor încearcă să facă este să spună o poveste prin intermediul unei imagini. Iar
cum au realizat și alții înainte lui (vezi Columna lui Traian, basoreliefurile
medievale și picturile egiptene), cel mai bun mod de a o face este prin
structurarea ei pe registre care au directă corelație cu limba vorbita de
artist (de felul în care scrie și în care citește, explicând de ce registrele
sale sunt pe orizontală și se citesc de la stânga la dreapta). Evenimentului de
o importanță crucială în cadrul poveștii i se acordă un spațiu mai larg pentru
a-i evidenția importanța. Numărul de registre folosite a variat în decursul
anilor, părând a stagna în jurul numărului 5, dar a crescut până la 12 în
lucrările intitulate Dictoando din 2009, și au coborât la 2 în lucrări ca Rivalul Căzut (menționat anterior). Iar
unele lucrări care nu au registre clar definite pentru a structura compoziția par
a fi ele însele un întreg „registru” – cel al evenimentului principal (Mulțime de observatori și visători din 2009). Motivul pentru care, în opinia mea, artistul a simțit nevoia de a
structura pe registre compoziția din lucrările sale este de fapt felul în care
personajele sale ocupa spațiul. Personajele acestea, mult abstractizate, sunt
reprezentate întotdeauna în mulțime în lucrările sale (singurele lucrări în
care apare un personaj sunt autoportretele lui), în grupuri, în adunări. Evident
că acest aspect poate fi interpretat ca o critică la adresa societății, dar sunt
de fapt motivul pentru care lucrările lui Nistor arată astfel. Personajele acestea
au nevoie de un spațiu în care să se exprime, un spațiu la care să se limiteze,
un spațiu în care să coexiste. De aceea el crează spații pentru personajele
sale, încadrându-le sau dându-le libertatea de a se extinde dincolo de limitele
ramei tabloului (exemplul dipticului) și structurându-le în așa fel încât lucrarea să aibă sens, în
ciuda aglomerării.
 |
| Nistor Coita - Sauroctonii 99 x 115 cm 2011 |
 |
| Nistor Coita - Sauroctonii 155 x 99 cm 2011 |
Un alt aspect pe care l-am observat
în lucrările lui Nistor Coita a fost apariția frecventă a albastrului. Niciodată nu e
același și niciodată nu e singur, dar cu siguranță apare aproape de fiecare
dată, chiar dacă doar sub forma unor pete sau a unor linii. Bineînțeles că
fecventa utilizare a acestei culori ține și de o anumită preferință personală,
dar reflectă în același timp și aspirațiile artistului. Albastru. Cer. Celest. Sus.
Înălțare. Spiritual. Extra-terestru. Spațiu. Sună cunoscut? Ei bine, pentru că
este exact ceea ce exprimă Nistor Coita prin lucrările sale, mai mult sau mai
puțin conștient, intenționat. În seria de lucrări Pasărea lui Procust din 2006, personajul, un hibrid între
antropomorf și zoomorf (care amintesc de Exercițiile
de coabitare între om și animal), este reprezentat pe un fundal albastru. Ceea
ce amintește de cer, din simplu motiv că hibridul are aripi, iar păsările sunt
cele care străbat văzduhul. Dar aici, în ciuda prezenței aripilor, personajul
cade. Lucrare poate fi interpretată ca o străduință a omului de a se ridica, de
a se înălța, în ciuda „prăbușirilor” pe care le suferă. Dar e absolut fascinant
cu o singură culoare, ca albastrul acesta, în fundalul unei lucrări îi poate
schimba întreg sensul. Albastrul apare și în lucrări ca Între somn și veghe din 2010,
Un fals ideal din 2010, Totul e în ordine din 2011, Sentiment confuz din 2011, Călătoriile Zenobiei din 1992, și multe
altele. Dar albastrul apare și în lucrări care au un iz religios. Aici nu mă
refer la cele care clar amintesc de un subiect de origine religioasă cum e seria
lucrărilor Sf. Gheorghe și balaurul sau cea a
Exercițiilor de Coabitare, ci la cele care transpun religiozitatea, mai
bine spus spiritualitatea, într-un mod mult mai subtil, mai poetic. Cum e cazul
în lucrările Dincolo din 2004, Frecventând albastrul din 2007, Mesagerii din 2007, Peisaj din 2007, Ad infinitum
din 2011, Înger refuzat din 2011, Spiritul serii din 2011 etc. Lucrările menționate
nu doar că conțin albastru, dar conțin personaje care au aripi, sau aureole,
care poartă robe și care par a zbura în spațiu... și timp. Și demonstrează că
până și astăzi încă există oameni care aspiră la spiritualitate și la
înțelegerea, descoperirea acestei entități care se află dincolo de puterile
noastre de înțelegere și pe care o numim Dumnezeu.
 |
| Nistor Coita - Totul e în ordine 197 x 266 cm 2011 |
 |
| Nistor Coita - Exerciții de Coabitare 55 x 47 cm 2001 |
De asemenea, țin să menționez că toate aceste
lucrări sunt picturi. Unele dintre ele de foarte mari dimensiuni. Ceea ce îi
demonstrează calitățile de pictor. Dar să nu uităm că a fost și a vrut sa fie
văzut ca grafician.
Dar până și în gravură a lucrat pe
diferite dimensiuni și în diferite tehnici. Marele
peisaj din 1978 este o lucrare de mari dimensiuni (98 x 59 cm) care a fost
realizată în tehnica point seche (dry point). Aici se pot vedea toate aspectele
care mai târziu vor fi reluate în creația sa: preferința pentru antropomorf,
abstractizarea mișcării corpului uman, repetiția, încadrarea în registre. Lucrările
Microcosmos, Structura, Câmp verde,
Multitudine, Picnic sunt toate variante ale lucrării mai sus menționate, create
prin aceeași tehnică grafică, pe diferite tipuri de hârtie. A avut și o serie
de Litografii în trei culori în 1981,
unde se simte din nou acea persistență paradoxală a culorii în grafică.
Ceea ce mai doresc să menționez
înainte de încheiere este relația dintre titlul unei lucrări și conținutul
acesteia. Iar aici lucrurile se împart din nou în două categorii: titlul e în
corelație directă cu ceea ce vedem cum se întâmplă în lucrări ca Exerciții de coabitare sau Pasărea lui Procust (unde e clar că omul
încearcă să coexiste cu un animal), și există lucrări în care titlul pare a nu exprima
nimic din ceea ce vedem. Iar aici lucrurile devin interesante, intrigante. În momentul
în care pe un fundal deschis sunt desenate în diferite culori personaje care
relaționează între ele datorită dinamicii și activității lor, dar titlul îți
spune La apus este iarnă, stai să te
gândești unde e iarna în imagine. În fundalul deschis la culoare? Și unde e
apusul? În ce direcție ar trebuie să te uiți? Cu alte cuvinte, se crează
confuzie datorită unei aparente discrepanțe între titlu și imagine. Dar de fapt
asta își dorea Nistor să creeze. Confuzie. Să te pună pe gânduri. Să îi
înțelegi lucrările și profunzimea pe care acestea o au. Probabil din acest
motiv a ajuns ca în ultimele sale lucrări să adauge scris (cum de altfel și cea menționată mai sus are): a fost ultimul său strigăt tăcut, ultima exteriorizare
a frustrărilor de a nu fi înțeles ca și artist.
Ca încheiere, doresc să vă invit la
Muzeul de Artă din Cluj-Napoca pentru a vedea expoziția. Și pentru a vă forma o
opinie personală în ceea ce privește opera lui Nistor Coita. Până la urmă
aceasta este frumusețea artei contemporane: libertatea de a recurge la
subiectivitate în analiza și aprecierea artei.
Accesați, pentru mai multe informații, site-ul MNAC:
sau site-ul MA din Cluj-Napoca :
 |
| Coperta albumului expoziției |
Articol scris de ALEXANDRA GEANINA
BURTIUC.
