FASHIONLESS FASHION - ANTI-MODĂ

 

FASHIONLESS FASHION

Conceptul de ANTI-Modă -  felul în care a apărut,

s-a dezvoltat și relația pe care o are cu moda

Fashion Photography by Maciej Grochala

            Adevărul este că nu te poți numi anti, împotriva a ceva sau a cuiva, decât dacă vorbești despre acel ceva căruia i te împotrivești. Cu alte cuvinte, anti-moda nu există decât în relație directă cu moda căreia i se opune. Astfel că, nu doar că va exprima contrariul a ceea ce înseamnă moda, dar se va strădui să se îndepărteze tot mai mult de ceea ce definește moda ca fiind modă. Iar dacă e să disec conceptul de fashionless fahsion, ei bine, ajung la concluzia că nu e doar o sintagmă antitezică și paradoxală, care își anulează propria definiție, ci că datorită acestui fapt este atât de specifică scenei modei. Multe, dacă nu toate, din conceptele pe care se bazează și pe care funcționează moda sunt paradoxale.

             Sunt considerate timeless, clasice piesele vestimentare precum sacoul, cămașa și fusta dreaptă, când există piese și elemente vestimentare mult mai vechi decât acestea pe care astăzi încă le utilizăm, una dintre acestea fiind pelerina (purtată încă din antichitate, astăzi găsită sub forme similare, dar realizată din materiale vremii). Conceptul de fashion art luptă pentru a demonstra valoarea artistică a modei și a relațiilor dintre aceste două domenii, dar în același timp moda nu a fost și nici nu va fi vreodată considerată parte integrală a lumii artei, datorită industriei pe care moda se bazează. Iar dacă vrei să vorbești despre industria textilă ajungi, fără prea mult efort, să vorbești despre diferențele dintre un produs de serie și unul unicat. Iar una dintre principalele deosebiri între aceste tipuri de produse este valoarea estetica intrinsecă. Valorile estetice și modul artistic de creare și de prezentare a hainelor sunt cele care definesc moda. Altfel spus, cu cât încerci mai mult să demonstrezi că produsele create în cadrul modei sunt rezultatul industrializării, cu atât mai mult crești, inevitabil, valoarea artistică a pieselor vestimentare care nu se bazează pe industrie (haut couture). Cele două aspecte sunt direct proporționale și inseparabile, arătând că modă poate aveam atât valori estetice și artistice, cât și valoare materială, financiară.

               Se vorbește despre modă ca fiind o „oglindă a societății”, dar în momentul în care dorești să privești societatea ca grup, ca unitate, ca un ansamblu de oameni, realizezi că felul în care acești oameni se îmbracă are anumite caracteristici, caracteristici care variază considerabil față de ceea ce e prezentat pe podium (acela fiind un moment care nu definește mentalitatea unei întregi societăți). Iar această categorie de îmbrăcăminte este ceea ce se numește street style, „stilul” de stradă cum ar fi numit prin traducere, hainele pe care oamenii le îmbracă pentru a ieși din casă. Dar în acest context nu e vorba de moda care ne e prezentată pe podium, nici de tendințe, nici despre vreuna dintre marile case de modă – elemente care de altfel definesc moda, ci este vorba de industria textilă și de creativitatea umană în asortarea pieselor pe care aceștia și le cumpără din magazine. Deci care „modă” e implicată în această oglindire? Despre ce se vorbește de fapt? Și probabil o întrebare mult mai relevantă ar fi, ce reprezintă aceasta modă?

            Anti-moda, cum am menționat anterior, este doar un alt concept din domeniul vast al modei care, prin esența sa paradoxală, vorbește despre modă. Dar așa cum îl numește Lavinia Ban în articolul din 2014 scris pentru  Not just a label, este cea care „moves things forward”. Iar datorită acestor caracteristici, anti-moda a fost de cele mai multe ori asociată cu avangarda (modei). Se consideră că acest concept a înflorit în jurul anilor 1990, dar semințele anti-modei au fost plasate mult mai devreme, pe întreg parcursul secolului al XX-lea. Totuși Lavinia Ban consideră că „Anti-Fashion is a general term which attempts to cover a particular phenomena in the field of fashion, namely uses of fashion that are previously unheard of, or which do not easily fit into an established category or mode of fashion.”  Cu alte cuvinte, orice idee inovativă, revoluționară, fără un precedent, face parte din această anti-modă, chiar dacă nu a fost creată neapărat cu acest scop.

            În 1920 Gabrielle „Coco” Chanel a avut ideea de a propune haine bărbătești pentru femei. Astfel că a introdus pantalonul pentru linia feminină. O idee care, nu doar că a fost considerată anti-modă, ci care a fost considerată și feministă. Și uite că astăzi e absolut normal ca o femeie să poarte orice pereche de pantaloni dorește, fără a fi neapărat considerată feministă, revoluționară sau bărbătoasă.

            Costumul Zoot, care a apărut în America în ani `40, a avut ca punct de plecare ideea de contra-cultură, deci de opoziție, fiind creat de la bun început pentru a se opune unui anumit set de norme și de reguli. Din acest motiv pantalonii costumului erau mult mai largi și mai lungi decât în mod normal, de aceea și proporția sacoului a fost alungită, iar cravata purtată cu acest costum a fost radical scurtată. Într-o altă ordine de idei, schimbarea proporțiilor pieselor componente ale acestui costum a rezultat într-o revoluție vestimentară.

             Douăzeci de ani mai târziu a apărut Monikini. Rudi Gernreich, în 1964, a creat un costum de baie care nu includea acoperământ pentru sâni, un concept care nu a fost acceptat la acea vreme. Discrepanța creată de acest costum de baie față de ceea ce se purta pentru „baie” cu 60 de ani înainte a fost prea mare ca societatea să poată accepta schimbarea, o schimbare care includea părți descoperite, nude, în mod special sânii. Rudi Gernreich a creat, de asemenea, și rochii de seară cărora le lipsea un acoperământ pentru sâni. Tot el a fost cel care a încercat să promoveze noțiunea de haine unisex și să distrugă orice fel de delimitări în privința sexualității și a genurilor, idei pe care astăzi le vedem aplicate în tot mai multe colecții și abordate de tot mai mulți designeri.

            Când Rei Kawakubo și-a făcut debutul pe scena modei din Franța, nu doar că a șocat publicul, ci a extins limitele designului (ceea ce încă face). A introdus conceptul de deconstrucție (concept existent în filosofie, care demonstrează încă o dată că nu e nevoie de studii în modă pentru a fi un designer excepțional, Rei Kawakubo fiind absolventă de filosofie), prezentând haine care schimbau complet volumele corpului uman, care creau morfologii neobișnuite și care păreau a nu fi haine. Singurul motiv pentru care erau considerate astfel a fost faptul că puteau fi îmbrăcate. Spectacolele subversive ale lui Alexander McQueen, puse în scenă în anii `90, a șocat, de asemenea, lumea modei prin excesivitatea dramei exprimate și prin estetica urâtului pe care o propunea, un concept care nu a fost până atunci exprimat prin modă (în fond, îmbrăcăminte și machiajul au fost create pentru a înfumuseța o persoană, nu pentru a o urâții).

            Moda Minimalistă, apărută tot în anii `90, este unul dintre curentele din modă care a apărut ca o reacție la moda excesiva și luxuriantă din anii 1950-1960. Astfel că propunea o viziune total opusă a ceea ce existase până în acel moment. Din acest motiv a fost considerată și ea anti-modă. Dar astăzi, moda minimalistă a ajuns să fie o ramificare a modei, abordată de mulți designeri, care consideră că mai puțin înseamnă mai bine și care consideră că se poate ajunge la esență în momentul în care nu mai râmâne nimic de eliminat de pe o piesa vestimentară.

            Astăzi conceptul de anti-modă se poate observa în moda experimentală, în abordările designerilor care în mod deliberat doresc să înnoiască moda și felul în care omul se raportează la straturile exterioare. De exemplu, Naomi Filmer creează bijuterii din sticlă care obstrucționează mișcarea corpului, îl reconfigurează și deconstruiește orice idee preexistentă despre felul în care arată și se comportă corpul uman. Ceea ce creează Erwina Ziomkowska  este, de asemenea considerat anti-modă deoarece creează lenjerie intima și pantofi care, prin adăugarea acelor și a pionezelor, sfidează și dezasamblează conceptele de comoditate și de funcționalitate, concepte pe care este construită întreaga industrie a modei.

            Toți cei menționați anterior, și mulții alții asemeni lor, au fost considerați ca făcând parte din acest fenomen descris ca anti-modă, cel puțin pentru o anumită perioadă de timp, deoarece după o perioadă în care ochiul necunoscător a ajuns să se obișnuiască cu estetica impusă de ei, au devenit apreciați și chiar plăcuți de mase (cum e cazul lui Alexander McQueen sau Rei Kawakubo). Și totuși, fără acești designeri și ideile lor revoluționare, moda de astăzi ar fi arătat altfel. În fond, moda este expresia noului și a schimbării continue. Toate ideile inovatoare au fost considerate anti-modă datorită faptului că aduceau o schimbare radicală în felul de a crea, de a purta și de a îmbrăca o haină. Iar luând în considerare acest punct de vedere, anti-moda mai poate fi considerată anti? În adevăratul sens al cuvântului? Schimbarea pe care designerii considerați anti-modă vor să o introducă nu e totuși parte a sistemului modei și a modului ei de funcționare? În fond, așa cum susține și  Li Edelkoort în lucrarea sa, Anti-fashion: a Manifesto for the next decade, moda a fost întotdeauna domeniul în care s-a întâmplat pentru prima dată schimbarea, domeniul care a reacționat primul la evenimentele petrecute în societate: „fashion was always, always, there first!”. Iar atâta timp cât anti-moda a generat și a produs noi concepte, idei, perspective, de ce e anti? De ce schimbarea trebuie să fie considerată a fi ceva negativ, când în fond e benefică, e necesară, și mai presus de toate, e ceea ce motivează creația? Da, au fost create haine rudimentare, simple, minimaliste, urâte, rupte, zdrențuite, provocatoare, și au fost mulți designeri care au fost etichetați astfel, ale căror creații au fost considerate fashionless fashion (inclusiv Miuccia Prada, din spatele brandului Prada). Dar hainele care sunt descrise cu acești termeni, nu sunt cumva hainele care se află acum în propriul dulap?

            În opinia mea conceptul acesta de anti-modă și de modă fără de modă (fashionless fashion) nici nu ar trebui să existe. E inutil. E considerat de bun gust (fashionable) orice e nou, orice e inedit, orice e bazat pe un concept și transmite un mesaj sau o poveste, orice are valori conceptuale, intelectuale și estetice, singura regulă a jocului e ca acel orice să poată fi cumva  îmbrăcat. Că e purtabil sau nu, nici nu mai contează, atâta timp cât exprimă conceptul de la care a pornit designerul. Tot modă e! Pentru că moda asta reprezintă! Schimbare, nou, inedit. Anti-modă? Ce ar fi fost ea fără modă? Dar ce ai fost moda fără ea?

Bibliografie:

1. Anti-fashion – Lavinia Ban, articol scris pentru Not just a label, în data de 21 august 2014,  https://www.notjustalabel.com/editorial/anti-fashion

2. Anti-fashion – Wikipedia, https://en.wikipedia.org/wiki/Anti-fashion

3. Anti-fashion: A Manifesto For The Next Decade -  Li Edelkoort, 2017

4. Prezentare video a manifestului - Li Edelkoort  

Articol scris de: Burtiuc Alexandra Geanina

NISTOR COITA - RETROSPECTIVĂ

Nistor Coita - Autoportret

Data: 8 Noiembrie – 3 Decembrie 2017Locația: Muzeul de Artă Cluj-Napoca
Curator:Ruxandra Demetrescu
Coordonator MNAC: Mălina Ionescu

 

Nistor Coita a fost un grafician care s-a născut în 1943 la Oravița (Caraș-Severin) și care a decedat în anul 2013. Și-a terminat studiile în grafică la Institutul de Arte Plastice „Ion Andreescu” din Cluj Napoca, astăzi cunoscut sub denumirea de Universitatea de Artă și Design Cluj-Napoca (UAD), ca mai apoi să își creeze o carieră de profesor și de artist în București. Expoziția care a fost creată în numele său se intitulează RETROSPECTIVĂ. Aceasta  a fost pentru prima dată expusă în cadrul MNAC (Muzeul Național de Artă Contemporană – București), curatoriată de Ruxandra Demetrescu. Acum expoziția se află la Muzeul de Artă din Cluj-Napoca, fiind adaptată, evident, spațiului expozițional de care dispune muzeul. Vernisajul a avut loc în data de 8 Noiembrie 2017 la ora 18:00, discursul din cadrul vernisajului fiind susținut de Ruxandra Demetrescu, invitatul special al serii fiind soția artistului defunct.

Titlul expoziției, RETROSPECTIVĂ, cum a subliniat și Ruxandra Demetrescu în discursul ei, a fost dat pentru a arăta demersul creativ al artistului, cuprinzând lucrările de diplomă (de atestat) ale artistului (trei ilustrații ale poeziei Trântorul scrisă e Emil Bota), dar și ultimele sale lucrări datate în 2011. „Originea latină a cuvântului retrospectivă reunește doi termeni importanți: retro care înseamnă înapoi și spectro sau spectrum care înseamnă a privi, a contempla, cuvânt din care derivă termenii de spectacol și spectator.” – explicase Ruxandra Demetrescu în discursul său, explicând conceptul care a stat la baza conceperii acestei expoziții. Ceea ce mai menționase dânsa, aspect pe care l-am găsit fascinant în ceea ce privește expoziția, a fost că expoziția a fost creată astfel încât să poată fi parcursă într-un demers cronologic atât ascendent, cât și descendent. Cu alte cuvinte, din oricare punct ai pleca pentru a explora lucrările, parcursul va avea sens, ba chiar mai mult, va conduce la aceleași concluzii referitoare la demersul creativ al artistului: a fost obsedat de la bun început de anumite idei, pe care astăzi le putem organiza sub forma unor serii de lucrări; pasiunea pentru poezie și pentru scriere în general, se regăsește în lucrările sale; a trăit o viață „dublă” și a explorat tehnici de lucru nespecifice pentru gravură/grafică.

 Ruxandra Demetrescu prezentând expoziția în cadrul MNAC

Totuși, în ciuda faptului că a abordat culoarea și a lucrat pe pânză de dimensiuni mari, asemeni unui pictor, Nistor Coita s-a intitulat întreaga lui viața ca grafician. Iar această natură dublă a sa și al demersului său creativ se regăsesc în creația lui sub forma abordării dipticului (lucrare extinsă pe două suporturi separate, „gemene”, care au sens și dacă sunt expuse separat). Acest aspect se mai poate remarca și în lucrările în care desenează cu culoare ca în cazul lucrărilor Anotimp din 1977 sau Câmp verde din 1978. Și totuși a putut trece de la un domeniu artistic la altul cu o ușurință fenomenală, iar motiv pentru care a putut face asta, cred eu, a fost faptul că atât grafica, cât și pictura, au la bază desenul. Explorând desenul, Nistor a ajuns să lucreze cu diferite medii și tehnici (acrilic, tuș, guașe, ac rece, litografie, serigrafie, etc), ceea ce a rezultat într-o operă artistică amplă, variată, complexă.

Nistor Coita - La apus este iarnă, diptic, 172 x 138 cm 2009

 Dar probabil că motivul pentru care a fost atras de culoare și de forța ei expresivă a fost lirismul care zăcea în el și pasiunea evidentă pentru poezie. Unul dintre exemple cele mai interesante este lucrarea intitulată Rivalul căzut din 2007, lucrarea care mi-a stârnit cel mai mult interesul din cadrul expoziției. În această lucrare sunt reprezentate mai multe personaje, dispuse sub forma unei spirale, create din vopsea albă, pe un fundal negru. Dispunerea lor spațială amintește de un delir în neant, poate chiar de adâncimea și întunecimea spațiului extra-terestru în care cu toții delirăm, mai mult sau mai puțin. Dar titlul sugerează că aceste personaje, intitulate ca fiind unul – rivalul -, cad. Unde? Ei bine, într-un vârtej vibrant de  culoare și lumină. Da! Lucrarea e paradoxală și vorbește despre imposibil și despre incomprehensibil, dar aceasta este frumusețea ei. Și cum spuneam anterior, demonstrează lirismul lucrărilor lui Nistor și profunzimea subiectului lor, atâta timp cât ești dispus să treci peste aspectul ludico-jucăuș al personajelor sale. Un alt exemplu care arată preocuparea și pasiunea pentru scriere a artistului este lucrarea sa de atestat menționată anterior: ilustrații ale unui poem. Nistor are de asemenea o serie de lucrări intitulată Omagiul lui Rimbaud, Arthur Rimbaud fiind un poet francez. Dar în ciuda trimiterilor acestea directe la sursa lui de inspirație, are și lucrări care transmit același mesaj, dar într-un mod mai subtil. Iar acestea sunt lucrările din seria intitulată Manuscris. Ceea ce Nistor face aici este să „scrie” cu desene care au o origine antropomorfă, dar care au fost extrem de abstractizate în formă, creându-și un cod, un limbaj al lui ... ceea ce e de fapt exact demersul prin care s-a format scrisul (s-a pornit de un simbol recognoscibil din natură, care treptat a fost abstractivat, creându-se într-un final un alfabet). De remarcat este că încă de la începutul seriei în anul 1996, avea tendința vizibilă de a-și structura compoziția în chenare rectangulare, care par a avea atât straturi orizontale, cât și verticale. Felul în care sunt dispuse permit citirea lor atât pe verticală, amintind foarte mult de scrierea cu simboluri chineze sau japoneze, dar și pe orizontală, părând a fi încadrate în registre care amintesc de liniile unui caiet dictanto.

Nistor Coita - Rivalul Căzut 162 x 131 cm 2007

Nistor Coita - Mesageri I 162 x 131 cm 2007

Iar acest tip de încadrare pe registre se repetă în foarte multe alte lucrări ale sale. În fond ceea ce Nistor încearcă să facă este să spună o poveste prin intermediul unei imagini. Iar cum au realizat și alții înainte lui (vezi Columna lui Traian, basoreliefurile medievale și picturile egiptene), cel mai bun mod de a o face este prin structurarea ei pe registre care au directă corelație cu limba vorbita de artist (de felul în care scrie și în care citește, explicând de ce registrele sale sunt pe orizontală și se citesc de la stânga la dreapta). Evenimentului de o importanță crucială în cadrul poveștii i se acordă un spațiu mai larg pentru a-i evidenția importanța. Numărul de registre folosite a variat în decursul anilor, părând a stagna în jurul numărului 5, dar a crescut până la 12 în lucrările intitulate Dictoando  din 2009, și au coborât la 2 în lucrări ca Rivalul Căzut (menționat anterior). Iar unele lucrări care nu au registre clar definite pentru a structura compoziția par a fi ele însele un întreg „registru” – cel al evenimentului principal (Mulțime de observatori și visători din 2009). Motivul pentru care, în opinia mea, artistul a simțit nevoia de a structura pe registre compoziția din lucrările sale este de fapt felul în care personajele sale ocupa spațiul. Personajele acestea, mult abstractizate, sunt reprezentate întotdeauna în mulțime în lucrările sale (singurele lucrări în care apare un personaj sunt autoportretele lui), în grupuri, în adunări. Evident că acest aspect poate fi interpretat ca o critică la adresa societății, dar sunt de fapt motivul pentru care lucrările lui Nistor arată astfel. Personajele acestea au nevoie de un spațiu în care să se exprime, un spațiu la care să se limiteze, un spațiu în care să coexiste. De aceea el crează spații pentru personajele sale, încadrându-le sau dându-le libertatea de a se extinde dincolo de limitele ramei tabloului (exemplul dipticului) și structurându-le în așa fel încât lucrarea să aibă sens, în ciuda aglomerării.

Nistor Coita - Sauroctonii 99 x 115 cm 2011

Nistor Coita - Sauroctonii 155 x 99 cm 2011

Un alt aspect pe care l-am observat în lucrările lui Nistor Coita a fost apariția frecventă a albastrului. Niciodată nu e același și niciodată nu e singur, dar cu siguranță apare aproape de fiecare dată, chiar dacă doar sub forma unor pete sau a unor linii. Bineînțeles că fecventa utilizare a acestei culori ține și de o anumită preferință personală, dar reflectă în același timp și aspirațiile artistului. Albastru. Cer. Celest. Sus. Înălțare. Spiritual. Extra-terestru. Spațiu. Sună cunoscut? Ei bine, pentru că este exact ceea ce exprimă Nistor Coita prin lucrările sale, mai mult sau mai puțin conștient, intenționat. În seria de lucrări Pasărea lui Procust din 2006, personajul, un hibrid între antropomorf și zoomorf (care amintesc de Exercițiile de coabitare între om și animal), este reprezentat pe un fundal albastru. Ceea ce amintește de cer, din simplu motiv că hibridul are aripi, iar păsările sunt cele care străbat văzduhul. Dar aici, în ciuda prezenței aripilor, personajul cade. Lucrare poate fi interpretată ca o străduință a omului de a se ridica, de a se înălța, în ciuda „prăbușirilor” pe care le suferă. Dar e absolut fascinant cu o singură culoare, ca albastrul acesta, în fundalul unei lucrări îi poate schimba întreg sensul. Albastrul apare și în lucrări ca Între somn și veghe din 2010, Un fals ideal din 2010, Totul e în ordine din 2011, Sentiment confuz din 2011, Călătoriile Zenobiei din 1992, și multe altele. Dar albastrul apare și în lucrări care au un iz religios. Aici nu mă refer la cele care clar amintesc de un subiect de origine religioasă cum e seria lucrărilor Sf. Gheorghe și balaurul sau cea a Exercițiilor de Coabitare, ci la cele care transpun religiozitatea, mai bine spus spiritualitatea, într-un mod mult mai subtil, mai poetic. Cum e cazul în lucrările Dincolo din 2004, Frecventând albastrul din 2007, Mesagerii din 2007, Peisaj din 2007, Ad infinitum din 2011, Înger refuzat din 2011, Spiritul serii din 2011 etc. Lucrările menționate nu doar că conțin albastru, dar conțin personaje care au aripi, sau aureole, care poartă robe și care par a zbura în spațiu... și timp. Și demonstrează că până și astăzi încă există oameni care aspiră la spiritualitate și la înțelegerea, descoperirea acestei entități care se află dincolo de puterile noastre de înțelegere și pe care o numim Dumnezeu.

Nistor Coita - Totul e în ordine 197 x 266 cm 2011

Nistor Coita - Exerciții de Coabitare 55 x 47 cm 2001

 De asemenea, țin să menționez că toate aceste lucrări sunt picturi. Unele dintre ele de foarte mari dimensiuni. Ceea ce îi demonstrează calitățile de pictor. Dar să nu uităm că a fost și a vrut sa fie văzut ca grafician.

Dar până și în gravură a lucrat pe diferite dimensiuni și în diferite tehnici. Marele peisaj din 1978 este o lucrare de mari dimensiuni (98 x 59 cm) care a fost realizată în tehnica point seche (dry point). Aici se pot vedea toate aspectele care mai târziu vor fi reluate în creația sa: preferința pentru antropomorf, abstractizarea mișcării corpului uman, repetiția, încadrarea în registre. Lucrările Microcosmos, Structura, Câmp verde, Multitudine, Picnic sunt toate variante ale lucrării mai sus menționate, create prin aceeași tehnică grafică, pe diferite tipuri de hârtie. A avut și o serie de Litografii în trei culori în 1981, unde se simte din nou acea persistență paradoxală a culorii în grafică. 

Ceea ce mai doresc să menționez înainte de încheiere este relația dintre titlul unei lucrări și conținutul acesteia. Iar aici lucrurile se împart din nou în două categorii: titlul e în corelație directă cu ceea ce vedem cum se întâmplă în lucrări ca Exerciții de coabitare sau Pasărea lui Procust (unde e clar că omul încearcă să coexiste cu un animal), și există lucrări în care titlul pare a nu exprima nimic din ceea ce vedem. Iar aici lucrurile devin interesante, intrigante. În momentul în care pe un fundal deschis sunt desenate în diferite culori personaje care relaționează între ele datorită dinamicii și activității lor, dar titlul îți spune La apus este iarnă, stai să te gândești unde e iarna în imagine. În fundalul deschis la culoare? Și unde e apusul? În ce direcție ar trebuie să te uiți? Cu alte cuvinte, se crează confuzie datorită unei aparente discrepanțe între titlu și imagine. Dar de fapt asta își dorea Nistor să creeze. Confuzie. Să te pună pe gânduri. Să îi înțelegi lucrările și profunzimea pe care acestea o au. Probabil din acest motiv a ajuns ca în ultimele sale lucrări să adauge scris (cum de altfel și cea menționată mai sus are): a fost ultimul său strigăt tăcut, ultima exteriorizare a frustrărilor de a nu fi înțeles ca și artist.

Ca încheiere, doresc să vă invit la Muzeul de Artă din Cluj-Napoca pentru a vedea expoziția. Și pentru a vă forma o opinie personală în ceea ce privește opera lui Nistor Coita. Până la urmă aceasta este frumusețea artei contemporane: libertatea de a recurge la subiectivitate în analiza și aprecierea artei.

Accesați, pentru mai multe informații, site-ul MNAC: 

http://www.mnac.ro/archives/6261

sau site-ul MA din Cluj-Napoca :

 https://www.macluj.ro/nistor-coita-retrospectiva.html

Coperta albumului expoziției

Articol scris de ALEXANDRA GEANINA BURTIUC.

FROM TATTOO TO FASHION (PART 1/3)

 Step 1: sources of inspiration

The big variety of tattoos from today is overwhelming, but it can be considered a source of inspiration for other art domains. And this time tattoos of lotus flower were my source of inspiration. In this article I will show the steps for creating my works and the techniques that I used. The first step in any artistic process is the documentation of the chosen subject and collecting a visual material as sources/references. This way:

Tattoos of lotus flower are some of the most widespread tattoos. The meanings of this kind of tattoo differs form the color it has to the culture that it is taken/refering to. Generally speaking, the lotus flower means purity and interior peace (of the soul and spiritualy too), this being my main reason for choosing this type of tattoo.

From a cultural-religious point of view:

In Hinduism the lotus flower – especially the sacred one (pink and tall) – is called Padma. It is associated with many zeities such as Vishnu and Bradhma, representing purity and divine beauty. A blooming lotus represents spiritual awakening and a lotus already bloomed represents spiritual fulfilment.

In Buddhism lotus flower represents piety and purity of the soul, mind and body, being made the analogy with the muddy place in which lotus actually blooms. In Buddhist mithology is considered that Buddha was born from a lotus  flower, this being the reson why his figure is incorporated in some tattoos.

In the Antic Egiptian culture lotus flower was a symbol of the beginning of life, showing that a man is born in this world as a lotus in a swamp.

In the Occidental culture this flower symbolize the seeking of the true meaning of life. But it can mean new beginings and (re)born too.

From a chromatical point of view:

White Lotus: symbolizes spiritual and intellectual  enlightenment. It also symbolizes purity, perfection and interior peace. In Buddhism it represents the suprem goal that a (wo)man should reach.

Red Lotus : it reminds of heart, so it symbolize passion, love, compassion. This type of lotus is usually represented open/bloomed to show that the heart should always be open.

Blue Lotus: symbolizes the contol of the mind over the body (it shows that a strong mind is never tempted to be a pray of flesh pleasures). It can also mean intelligence, knowledge and wisdom. Usually is represented partially open meaning that the domination of mind over the body, and its desires, is never complete and between them will always be a fight.

Violet Lotus: means a mystical and spiritual vision of life. This type of lotus is in many ocassions shown on a plate or in a cup.

Pink Lotus: is considered Buddha`s lotus, representing his stories, knowledge and examples.

From a formal point pf view: in representations, the level of blooming that the flower has can show how open the heart or/and the mind of the bearer is. A lotus shown in water means a higher level of purity and the religious significations can be added too. A lotus created from geometrical structures or tribal elements (lines, dots) are usually monochrome (black) and the cover arms – the place they appear most. A lotus that is created in an abstract style represents an abstract thought process and vision of life. The one created in a expressionist manner represents a thought process based on emotions, and the one created in a realistic manner shows the dominance of logic and rationality in the thought process of the bearer.

In Japan the meaning of lotus is associated with mystical creatures as dragons (the meaning of both symbols are completed each other) or with fish (koi). In China this flower is also considered a symbol of happiness in a couple, that`s why is common for partners to have identical lotus flower as tattoos. 

There is a part 2/3: 
http://allkindsofreality.blogspot.ro/2017/10/from-tattoo-to-fashion-part-23.html
and 3/3 :
http://allkindsofreality.blogspot.ro/2017/10/from-tattoo-to-fashion-part-33.html

ARTICLE WRITTEN BY BURTIUC ALEXANDRA GEANINA

FROM TATTOO TO FASHION (PART 2/3)

PIPE USED IN BATIK TECHNIQUE

Step 2: Working Technique

And based on this information I developed a series of works. I started to transfer a specific tattoo model on a textile material. The working technique I used is called batik. Is a technique that came from Indonesia, which was taken by other Asian countries as well, today being known in the whole world. This is a traditional technique for printing textiles with the help of wax. The wax, because of its chemical composition, after it is fixed in the textile makes that portion to  become waterproof. For wax application – preferably white or some pale shades of colors – is used a (smoking) pipe. There the wax is put to melt over a flame (usually it is used a candle). With this pipe`s help is drawn the model on the surfaces that will have the color of the textile. What is left uncovered will be painted. The material can be drowned in a color bath or manually painted, but it is important that the pigment used to be for textile materials. After that, the wax will be removed. It can be removed by putting the material in boiled water, if the texture allows it. Or it can be removed by putting another textile material on top of it and iron the surface, with a temperature as high as possible. The wax will melt and it will leave grassy sport on the material that was on top.

This technique can be repeated more than one time on the same surface without living unwanted traces. And the textile material painted can be embroidered after, or manipulated through other processes, if wanted.

Step 3: Completing with manually embroidery

The next step is to finish the works by adding embroidery on top of paint. The embroidery was manually made by adding beads of different sizes and forms.  

BLUE LOTUS TEXTURE - Alexandra Geanina Burtiuc

EMBROIDERY DETAIL - Alexandra Geanina Burtiuc

EMBROIDERY DETAIL - Alexandra Geanina Burtiuc

PINK LOTUS TEXTURE - Alexandra Geanina Burtiuc

STILL WORKING - Alexandra Geanina Burtiuc

VIOLET LOTUS TEXTURE - Alexandra Geanina Burtiuc

PEARLS ADDED - Alexandra Geanina Burtiuc

Here is the next part (3/3):
 http://allkindsofreality.blogspot.ro/2017/10/from-tattoo-to-fashion-part-33.html

        ARTICLE WRITTEN BY BURTIUC ALEXANDRA GEANINA

FROM TATTOO TO FASHION (PART 3/3)

Step 4: Digitalization

Because we live in an era of digital, I worked digitally as well. I used a multiplication technique for creating a series of prints.

GEOMETRICAL LOTUS - Alexandra Geanina Burtiuc

LET`S SAY PINK - Alexandra Geanina Burtiuc

WHITE OR VIOLET? - Alexandra Geanina Burtiuc

DISINTEGRATED LOTUS - Alexandra Geanina Burtiuc

LOTUS OF DOTS - Alexandra Geanina Burtiuc

VIOLET LOTUS - Alexandra Geanina Burtiuc

PINK OR WHITE? - Alexandra Geanina Burtiuc

RED LOTUS - Alexandra Geanina Burtiuc

REPETITIVE PINK - Alexandra Geanina Burtiuc

Step 5: The garment

The last step of this whole experiment was to transfer all the textures that I previously made in a garment. So I`ve chosen one of them and I made a digital sketch based on a manually drawn one.

THE LOTUS FLOWER - Alexandra Geanina Burtiuc

ARTICLE WRITTEN BY BURTIUC ALEXANDRA GEANINA