IN[VISIBLE]

THE PORTRAIT OF / PORTRETUL LUI DANIEL POPESCU

RO: Daniel Popescu a avut recent o expoziție personală intitulată in_­[visible] . Expoziția a avut loc în Galeria Casa Matei a Unversității de Artă și Design Cluj-Napoca. Expoziția a fost curatoriată de Roxana Modreanu și a fost deschisă publicului până în data de 2 Martie 2017. Datorită spațiului, expoziția a fost împărțită în două sectoare. Primul sector conținea piesa de rezistență a expoziției, iar al doilea sector a constat într-un joc de cuvinte proiectate și o pictură în negativ a unui iepure. Acest sector avea un subtitlu al lui: Follow the white rabbit (urmărește iepurele alb).

            Cum spuneam anterior, în primul sector s-a găsit piesa de rezistenșă a expoziției. Și îmi permit să o numesc astfel deoarece e lucrarea care a creat cel mai mare impact vizual și e lucrarea despre care lumea a vorbit cel mai mult. De asemenea în această lucrare s-a investit cel mai mult, Daniel afirmând că suma a depășit 5.000 de euro, nepunând în calcul și restul investițiilor pentru întreaga expoziție, și, pe de-asupra, este lucrarea la care asamblarea a durat cel mai mult.

 În interiorul unei camera întunecate te aștepta o explozie de lumină. Spațiul destul de redus, dar încăpător totodată al pavilionului, a fost acoperit de 36,000 de fragmente de oglindă, plasate în diferite unghiuri. Oglinzile erau sub forma unor pătrate și acopereau pereții laterali și tavanul, iar la intersecția lor se găseau tuburi de lumini albastre pe o parte și verzi pe cealaltă, alternate cu lumină albă la un anumit interval de timp.  Pe peretele din fundal era o oglindă imensă care mărea spațiul, refleta întreaga suprafața acoperită cu oglinzile mici și care, pe de-asupra, reflecta proiecția de pe peretele opus. Reflexia consta în expresia „visible forever” în fața căreia pâlpâia prefixul „in”, prefix care îi dădea întreg sensul peste cap.

            Atmosfera era una destul de apasătoare și oarecum obositoare. Reflexiile de lumină erau extrem de intense datorită întunericului din încăpere și erau copleșiatoare pentru ochi. Cu cât le priveai mai mult cu atât păreau mai intense și numărul lor creștea, ajungând să te copleșească. Dar în același timp te simțeai cumva … singur și înfricoșat. Vedeai lumină peste tot dar era prea mult, te vedeai pe tine, dar vedeai și felul în care te descompuneai într-o mulțime de fragmente, vedeai totul într-o singură piesă de oglindă, dar nu vedeai nimic dacă nu te uitai la întreg ansamblul. Jocul proiecției din fundal amintea de un film de groază, iar acel zgomot de frecvență joasă care se auzea de pretutindeni și pe care nu îl sesizai imediat, amplifica toată această stare de înfricoșare.

            Iar în acel moment conștientizai că tu ești doar o parte a ansamblului. Eul tău se descompunea și se recompunea într-o cu totul altă formulă. Nu era o simplă multiplicare a imaginii tale, ci un semn de alarmă a faptului că tu faci parte din tot ceea ce te înconjoară. Deveneai invizibil chiar dacă te uitati la o reflexia a ta, dar deveneai vizibil dacă te uitai la ansamblul din care reflexia ta făcea parte.

            Referințele și sursele de inspirație ale lucrării sunt multiple, în mod special motivul oglinzii: Matrix, Alice in Wonderland, Divergent, mozaicul atât de des utilizat, iar lista poate continua. Iar cu toate acestea Daniel a rămas la tema descompunerii eului. E fascinant cum în ziua de astăzi, în care fiecare individ își caută propria identitate, propriul eu, Daniel vrea să descopună acel eu, vrea să ne amintească ca la sfârșitul zilei rămânem partea a ceea ce ne înconjoară, indiferent că ne dorim asta sau nu. Însuși titlul expoziției vrea să evidențieze felul în care Daniel se joacă cu conceptual de identitate, de descompunere a acesteia și de recompunere aproape automată, și mai ales vrea să ne amintească de faptul că invizibilul devine vizibil dacă îl cauți suficient.

             Un concept similar a avut și pentru o lucrare anterioară, amplasată pe strada Iuliu Maniu (din Cluj-Napoca). In vitrina uneia dintre clădiri a asamblat un panou din fragmente de oglinzi asemănator cu cel din această expoziție. Ceea ce era interesant la lucrare era felul in care clădirile de vis-à-vis se reflectau. Mai bine zis, părțile care se reflectau. Vedeai acele clădiri dintr-un cu totul alt unghi, și observai detalii care până atunci îți scăpaseră privirii. Ceea ce era de-a dreptul izbitor era faptul că descompurerea lor ajuta la creerea unei alte indentități a aceleași clădiri. De menționat e că strada are în sine un efect de oglindă, deoarece clădirile de pe partea dreapta sunt identice cu cele de pe aprtea stângă, iar fragmentarea imaginii lor prin adăugarea și mai multor oglinzi a ajutat de fapt la creerea identității lor.

            În cel de-al doilea sector al expoziției, care, cum spuneam anterior, a fost intitulat „Urmărește iepurele alb”, erau expuse o lucrare și prezentarea scrisă a expoziției, compusă de curator, Roxana Modreanu. Lucrarea, scufundată de asemnea în întuneric, era luminată de un neon negru, dându-I acelui iepure pictat alb o alură fantastică. Iar această atmosferă ireală era accentuată de proiecția la diferite intervale de timp a cuvintelor „it is real” („este real”). Lucrarea amintește și mai mult de Alice in Wonderland datorită prezenței iepurelui ca motiv. Faptul că e pictat pe negativ și că e vizibil doar datorită acelui neon negru, e o altă expresie a titlului expoziției. Iar toate aceste lucrări demonstrează preocupările pe care Daniel Popescu le are și întrebările pe care și le ridică și, bineînțeles, felul în care caută răspunsul lor.

 ENG:            Daniel Popescu have had recently a personal exhibition entitled in_­[visible]. The exhibition took place in Matei`s House Gallery of University of Art and Design Cluj-Napoca (Romania). The curator of it was Roxana Modreanu and the exhibition was open till March 2, 2017. Because of the space, the exhibition was divided in two. The first sector contained the most important work of the exhibition. The second sector contained a projection of some words and a painting of a rabbit made in negative. This sector had a subtitle of its own: Follow the white rabbit.

            Like I was saying previously, in the first sector was the main work of art. And I can afford to call it the main one because it was the artwork that created the most powerful visual impact and it was the work that made people spoke more. Also, in this work the investment was bigger, Daniel Popescu affirming that the amount was over 5.000 euro, excluding the rest of the money that went into the other parts of the exhibition, and also, for this work the assembly was the longest.

            In a dark room a light explosion was waiting for you. The reduced space, but roomy enough, of the pavilion, was covered in 36.000 pieces of mirrors, placed in different angles. The mirrors were in form of squares and they were all over the side walls and on the ceiling and at their intersection there were blue light on a side and green lights on the other, changed with white lights on a specific period of time. On the background wall was a huge mirror which increased the volume of the space, which reflected the entire portion with the smaller mirrors and which reflected the projection from the opposite wall. The projection consisted in the expression visible forever , and in front of it flickered the prefix in, which change its entire sense.

            The atmosphere was overwhelming and somehow tiring. Because of the darkness of the room the light reflections were more intense and they were overwhelming for eyes. The more you looked more intense they appeared and their number increased. But at the same time you felt somehow… alone and scared. You could see light everywhere but it was too much, you could see yourself, but you also could see how you were decomposed in pieces, you could see every part of it in just a piece of a mirror, but  you couldn`t see anything if you wouldn`t look at the whole assembly. The projection from the background reminded of a horror movie and that low frequency sound heard from all over the place, which you wouldn`t grasp immediately, amplified this whole scary atmosphere.

            And in that moment you realized that you are a part of the assembly. Your ego was decomposed and recomposed in a different formula. It wasn`t a multiplication of your own reflection, it was a sign of alarm for you to remember that you are a part of your environment. You became invisible even if you looked at your own reflection, but you became visible if you looked at the entire assembly were your reflection belonged.

            References and souses of inspiration are many for this art work, especially the mirror motif: Matrix, Alice in Wonderland, Divergent, the mosaic so frequently used, and the list can go on. But even so, Daniel Popescu remained to the decomposition of the ego theme. It is fascinating how nowadays, everyone is looking to find their own individuality, their own self, and Daniel wants to decompose that self, that ego, to remind us that at the end of the day we are still part of what it is around us, even if we want that or not. Even the title of the exhibition shows how Daniel Popescu is playing with the individuality concept, with its decomposition and immediate recomposition, and he wants to remind us that the invisible can became visible if you look close enough.

            A similar concept he had for a previous work, located on Iuliu Maniu Street (in Cluj-Napoca, Romania). In the showcase of a building on that street he put a panel covered in small pieces of mirrors, similar with the one from the exhibition. The interesting part was the way the buildings from across the street were reflected. Well, the fragments of them. You could see those building from another point of view, and you could observe details that you missed till then. The most striking part was that fact that the decomposition of those buildings made another identity for them. To mention that the street itself has a mirror effect, the buildings from one side are identical with the ones from the other side, and the decomposition of them, by adding more mirrors, helped to create their own identity.

            In the second sector, like I said before, it was entitled Follow the white rabbit, were shown a piece of work and the written concept of the exhibition, made by the curator, Roxana Modreanu.  The art work was light up from the darkness by a black neon, making that rabbit to look unnatural. This unrealistic atmosphere was accentuated by the projection of the words it is real, at a specific period of time. The art work reminds even more of Alice in Wonderland because of the rabbit as motif. The fact that it is painted on the negative and it can be visible just in a black light, is another way of expressing the title of the exhibition. And all of these art works proves the concerns that Daniel Popescu has and the questions that he asked himself, and, of course, the way he tries to respond to them.

ARTICOL SCRIS DE / ARTICLE WRITTEN BY ALEXANDRA-GEANINA BURTIUC